„Fading Borders” reprezintă România la Veneţia

0
632

Ministerul Culturii împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România au organizat pe 28 ianuarie, o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost prezentat proiectul FADING BORDERS. Acesta este proiectul desemnat câştigător în urma Concursului Naţional pentru reprezentarea României la cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, care se va desfăşura în perioada 23 mai – 29 noiembrie 2020.

Au fost prezenţi Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, Mirel Taloş, Preşedinte interimar al Institutului Cultural Român, Ileana Tureanu, Preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România, Attila Kim, Comisarul participării României la de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, Irina Melişă şi Ştefan Simion, autori ai proiectului FADING BORDERS, precum şi Ilinca Păun Constantinescu, reprezentant al proiectului Shrinking cities in Romania.

În mai mult de 100 de ani de participare în cadrul Bienalei, România şi-a pus în valoare creativitatea şi pasiunea atât în domeniul artei, cât şi în domeniul arhitecturii. ţara noastră se bucură de un loc privilegiat la Bienală, atât din punct de vedere al calităţii proiectelor expoziţionale, cât şi din punct de vedere al vizibilităţii, deoarece fluxul de vizitatori este unul extrem de mare. Spre exemplu, anul trecut au fost mai mult de 600.000 de oameni care au vizitat Bienala de Artă, iar acum doi ani aproape 300.000 au vizitat Bienala de Arhitectură. De asemenea, amintim faptul că România este singurul stat care are două spaţii de expunere la Bienala de la Veneţia: Pavilionul României, cumpărat şi construit, cu eforturi personale, de Nicolae Iorga în anul 1940 şi Noua Galerie a IRCCU Veneţia. 

Proiectul FADING BORDERS, câştigătorul din acest an, răspunde la tema celei de-a 17-a ediţii a Bienalei de Arhitectură, ”Cum vom trăi împreună?”, alegând ca temă părăsirea României de mai mult de 3,4 milioane de cetăţeni în perioada 2007-2019. FADING BORDERS documentează această realitate aducând împreună două proiecte de cercetare: Plecat – care analizează fenomenul complex de convieţuire a emigranților români în  cadrul diferitelor comunităţi locale din Europa şi Shrinking Cities – care vorbeşte despre declinul şi contracţia oraşelor româneşti, privite ca fenomen de amploare.

Bienala de Arhitectură de la Veneţia este un eveniment internaţional de prestigiu ce ilustrează un dialog cultural de mare amploare între ţările lumii. Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 23 mai – 29 noiembrie 2020. Organizatorii reprezentării României la cea de-a 17-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia sunt: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România.

ANA-MARIA PETOLESCU