Halep, în semifinale la AO, după ce a distrus-o pe Kontaveit

0
775

Numai 53 de minute a durat sfertul de finală de la Australian Open, dintre Simona Halep și Anett Kontaveit, din Estonia. Românca s-a impus cu un dublu 6-1, după o prestație magnifică. Sportiva baltică nu a jucat rău deloc, în ciuda scorului, însă tot ce a putut câștiga au fost primul ghem și penultimul, fiindcă Simona a fost pur și simplu un tăvălug. Româncei i-a ieșit totul, de la serviciu, 74 la sută cu primul, și este în semifinale. De altfel, Halep a recunoscut la final că se simte foarte bine pe teren și practică probabil cel mai bun tenis al său. În penultimul act, Simona se va duela cu Garbine Muguruza sau cu Anastasia Pavliucenkova. În cealaltă semifinală se întâlnesc Ashleigh Barty și Sofia Kenin.