Din România…. Peste 800 de tineri urmează să primească un permis de călătorie cu trenul în Uniunea Europeană

0
1786

 Peste 800 de tineri români în vârstă de 18 ani urmează să primească un permis de călătorie cu trenul în Uniunea Europeană. Aceștia sunt câștigătorii celei de-a 4 runde a inițiativei  DiscoverEU, care a atras în jur de 75 000 de cereri din întreaga Europă. Aleși pe baza unor criterii de selecţie prestabilite şi a unor cote specifice per stat membru, tinerii pot călători între 1 aprilie și 31 octombrie 2020 timp de până la 30 de zile. În total, 2600 de tineri români au câștigat, până acum, în cadrul celor 4 runde ale inițiativei DiscoverEU, permise de călătorie în UE.

În mai 2018, Comisia a propus includerea DiscoverEU ca parte integrantă a  viitorului program Erasmus pentru perioada 2021 – 2027. În măsura în care Parlamentul European şi Consiliul îşi dau acordul, aceasta ar permite ca sute de mii de tineri cu vârsta de 18 ani să beneficieze de această iniţiativă în cursul celor şapte ani.

Candidații acceptați vor fi contactați și vor putea demara organizarea călătoriilor pe care le vor întreprinde. Ca regulă generală, vor călători cu trenul; totuși, pentru a asigura un acces incluziv pe întreg continentul, mijloacele alternative de transport, cum ar fi autobuzele, feriboturile sau, în mod excepțional, avioanele, sunt și ele permise. În baza permisului de călătorie, participanții primesc în plus sprijin și îndrumări cu privire, de exemplu, la modalitatea de a călători în mod sustenabil. Tinerii sunt invitați să devină ambasadorii Discover.EU și să relateze cu privire la experiențele lor. Ei sunt încurajați să îi contacteze pe ceilalți participanți prin intermediul platformelor de comunicare socială și să împărtășească experiențele de călătorie.

Pentru 2020, Parlamentul European a aprobat alocarea sumei de 25 milioane euro

Pe parcursul verii, toți participanții sunt invitați să se reunească în cadrul unor întruniri, în diferite locuri din Europa. În cadrul întrunirilor sunt abordate teme precum Europa ecologică și sustenabilă – tema DiscoverEU pentru 2020. Alte activități includ oportunități de voluntariat și stabilirea unui itinerar ecologic pentru tinerii călători.Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei propuneri a Parlamentului European. În cadrul primelor trei runde de solicitări, aproximativ 50 000 de tineri au avut posibilitatea de a călători în Europa. Pentru 2020, Parlamentul European a aprobat alocarea sumei de 25 milioane EUR pentru DiscoverEU. Următoarea rundă de solicitări și alte actualizări vor fi anunțate de Comisie în timp util în Portalul european pentru tineret. 

Adaptarea și sensibilizarea la aspecte interculturale

Având în vedere interesul mare generat de DiscoverEU, Comisia lucrează în permanență la îmbunătățirea inițiativei, pe baza contribuțiilor călătorilor și a principalelor părți interesate. Până în prezent, participanții la prima rundă descriu DiscoverEU ca pe o experiență de învățare valoroasă și incluzivă, contribuind la implicarea civică, la dezvoltarea personală și a unor diverse cunoștințe. Călătoriile îi stimulează pe tineri, contribuind la dezvoltarea unor competențe esențiale, cum ar fi cunoașterea unor limbi străine și adaptarea și sensibilizarea la aspecte interculturale. Îndârjirea, aptitudinile organizatorice și soluționarea problemelor reprezintă, de asemenea, câștiguri în acest sens. În plus, două treimi dintre participanți au declarat că nu și-ar fi putut finanța permisul de călătorie în absența DiscoverEU. Unii participanți au călătorit pentru prima dată fără părinți sau tutori.