Nici un producător din România nu mai are pe stoc vaccin antigripal

0
521

Aproximativ 70.000 de doze de vaccin antigripal există, în acest moment, la medicii de familie, iar producătorii din România au stocurile goale, a anunţat Institutul Naţional de Sănătate Publică. Totodată este în lucru un protocol cu Ministerul Educaţiei pentru verificarea stării de sănătate a elevilor.

Medicul epideliolog din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) Adriana Pistol a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că medicii de familie mai au stocuri de vaccin antigripal.
”Vorbim  despre stocurile care există la medicii de familie. Este posibil ca acestea să fie încă neutilizate, dar o parte e posibil să fie doar sub- raportate. Dar este clar că cele 70.000 de doze există în acest moment în ţară. Nu putem vorbi despre suplimentarea unui număr de doze pentru că niciun producător nu mai are pe stocuri vaccin gripal. Ştiţi bine că pentru a ne proteja, ne vaccinăm începând cu luna septembrie, octombrie, noiembrie. La acest moment putem să luăm măsurile de precauţie, să ne îmbrăcăm foarte bine, să ne protejăm, să purtăm mască dacă suntem bolnavi, să nu trimitem copiii la şcoală, dacă sunt bolnavi şi să ne luăm celelalte măsuri de igienă”, a declarat Adriana Pistol.
Reprezentantul INSP spune că abia joi se va face o raportare a stocurilor, iar în funcţie de aceasta se va decide dacă este cazul să se redistribuie vaccinuri, între judeţe.
”Acest an a fost un an bun pentru vaccinarea antigripală, populaţia a înţeles beneficiile vaccinării antigripale, este un semn bun atât pentru noi,, cât şi pentru producători, astfel încât am demarat discuţiile pentru contractul pe anul acesta şi intenţionăm să solicităm încă din acest moment, tuturor celor care vor să se vaccineze în sezonul următor să îşi manifeste această dorinţă şi să transmită medicilor de familie. În decembrie, din discuţiile noastre cu producătorii, niciunul nu mai avea vaccin disponibil”, a mai spus Adriana Pistol.