Orban: Dublarea alocaţiilor pentru copii se va face dacă există resurse financiare

0
552

Premierul Ludovic Orban a declarat că alocaţiile pentru copii vor fi dublate “dacă există resurse financiare”.

“Dacă există resurse financiare, (…) nu-mi place să mint. Şi dacă am fi vrut să mărim alocaţiile nu am fi putut pentru că Legea bugetului era deja publicată, intrată în vigoare la momentul la care a fost promulgată Legea de creştere a alocaţiilor”, a afirmat Orban, duminică, la Hotnews, întrebat dacă alocaţiile pentru copii vor fi dublate la jumătatea acestui an.

El a reamintit că alocaţiile pentru copii au crescut, de-a lungul timpului, la iniţiativa PNL, în 2015 şi 2019, iar liberalii au promovat şi mecansimul de indexare anuală a acestora pentru a compensa pierderile de putere de cumpărare determinate de inflaţie.