11 noi contracte, semnate la finele lui 2011

0
378
Marilena Bogheanu

În ultima săptămână a anului 2011 au fost semnate 11 contracte ce vor fi implementate prin Programul Operaţional Regional pe  domeniile social, dezvoltare urbană şi infrastructura de turism, în valoare totală  de 44,325 milioane de Euro, din care  peste 29,5 milioane de Euro finanţare nerambursabilă.  Astfel, până la această dată, la nivelul regiunii Sud Vest Oltenia  s-au semnat un număr de 318 contracte cu o valoare nerambursabilă totală de peste 510 milioane euro, reprezentând peste 90% din alocarea regională. Contractele au fost semnate de Marilena Bogheanu-director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi reprezentaţii legali ai beneficiarilor: Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu Popa – Mitropolit al Olteniei; Darius Valcov-primar al municipiului Slatina; Antonie Solomon-edilul Craiovei şi alţi doi primari, Romeo Rădulescu-Râmnicu Vâlcea şi Dorin Hanu- Motru.

Slatina : „Amenajare club nautic şi de agrement „Plaja Olt”

“Reabilitare ansamblu de străzi – str. Basarabilor – str. Banului – str. Mânăstirii – str. Miclcovului – str. Poienii – str. Cuza Voda (Reabilitare inel secundar str. Basarabilor – str. Banului – str. Cuza – str. Poenii”,  implementat de Consiliul Local al Municipiului Slatina, are o  valoarea totală de 20.005.843,57lei (reprezentand 4.745.219,06 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 15.409.813,58  lei (reprezentând aproximativ 3.655.079,12 euro). Proiectul va fi implementat în cadrul Axei 1, domeniul major de interventie 1.1.- “Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Cel de-al doilea proiect este „Reabilitare ansamblu străzi zona Strehareţi şi Nicolae Bălcescu”, implementat de CLM Slatina şi are o  valoarea totală de 16.412.225,32 lei din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 12.761.410,70 lei (reprezentând aproximativ 3.026.900,07  euro).  „Reabilitare Centrul istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu” implementat tot de CLM Slatina, are o  valoarea totală de 16.551.677,44 lei  din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 12.111.389,76 lei (reprezentând aproximativ 2.872.720,53  EURO). Perioada de implementare va fi de 16 luni. Tot în judeţul Olt se va mai implementa proiectul, Amenajare club nautic şi de agrement „Plaja Olt” – Municipiul Slatina” . Acest proiect are o  valoarea totală de 34.264.953,15lei (reprezentând 8.127.360,80 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 9.406.550,06 lei (reprezentând aproximativ 2.231.155 euro). Proiectul va fi implementat în cadrul Axei 5, domeniul major de intervenţie 5.2.- “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”. Perioada de implementare:  20 de luni.

Motru : Străzi amenajete pe fonduri europene

Patru contracte au fost semnate la Motru. „Modernizare Reţele  Stradale  Zona T-URI”, implementat de UAT municipiul Motru, are o  valoarea totală de 3.483.364,60 lei (reprezentând 826.225 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de  2.704.602,04 lei (reprezentand aproximativ  641.509,02  euro). „Modernizare reţele stradale zona L-uri+M-uri”, are o  valoare totală de 4.205.941,60 lei (reprezentând 997.614,23 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 3.328.507,28  lei (reprezentând aproximativ 789.494,14  euro). „Modernizare reţele stradale zona Aleea Muncii bl. B1G-B2G-J2-J5 (zona H-uri)”, care are o  valoare totală de 2.979.472,60 lei (reprezentând 706.706,02 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 2.358.069,14  lei (reprezentând aproximativ 559.314,31  euro). Sistem de supraveghere video în Municipiul Motru” implementat de UAT Municipiul MOTRU, are o  valoarea totala de 1.694.334 lei (reprezentand  401.881,88 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 1.340.493 lei (reprezentând aproximativ 317.953,75 euro). Toate cele patru proiecte sunt implementate în cadrul Axei 1, domeniul major de intervenţie 1.1.- “Planuri integrate de dezvoltare urbană” şi au fost contractate de UAT municipiul Motru.

Craiova : Modernizarea infrastructurii de transport în comun

Primăria  Craiova a implementat un singur proiect. „Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forţei de munca între cele două platforme industriale ale Polului de Creştere Craiova”, , are o  valoarea totală de 60.228.232,80 lei (reprezentând 14.285.633,97 euro), din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 47.557.675,20 lei (reprezentând aproximativ 11.280.283,49 euro). „Prin proiect se vor reabilita 14.138 m cale simplă linie de tramvai pe B-dul Dacia,  B-dul Nicolae Titulescu, str. Calea Severinului, se vor moderniza 10 peroane de tramvai şi se va realiza un sistem de management al traficului pentru 16 intersecţii , în cele 34 de luni de implementare” a precizat Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia. Un alt proiect va fi implementat de Arhiepiscopia Craiovei. „Centru social multifunctional în Grădinari, judeţul Olt„ implementat de Arhiepiscopia Craiovei are o  valoarea totală de 3.801.193,32 lei din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de  3.000.720,94  lei  (reprezentând aproximativ 711.745,95  EURO). Proiectul este finanţat în cadrul Axei 3.2- Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale. „De infrastructura creată vor beneficia 50 de copii proveniţi din familii sărace , aflaţi în dificultate şi se vor crea  patru noi  locuri de muncă” a mai spus Marilena Bogheanu.


Râmnicu Vâlcea : Prelungire bulevard

„Prelungirea B-dul Tineretului spre sud cu B-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu Str. Ostroveni până la intersecţia DN 67” este cel de-al 11-lea contract semnat la finele anului trecut. Proiectul va fi implementat de UAT Râmnicu Vâlcea şi are o  valoarea totală de 23.248.979,40 lei din care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 15.994.785,04 lei  (reprezentând aproximativ 3.793.829,47  euro). Proiectul se va implementa în 32 de luni.