Marcel Ciolacu vrea sesiune extraordinară a Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale

0
546

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat marți convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale.

“Deoarece a ieșit informația în spațiul public că nu pot fi dublate alocațiile pentru copii din cauza impactului bugetar pe pensiile speciale, o să cer colegilor o sesiune extraordinară a Parlamentului cu ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, înaintea ședinței Comitetului Executiv a partidului, prima din acest an.

Joia trecută, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie supus la vot proiectul de lege al liberalilor privind tăierea pensiilor speciale. El susține că din economia rezultată din tăierea pensiilor speciale Guvernul ar avea bani pentru plata alocațiilor majorate: “Alegeți domnilor pesediști – ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!”.

 

Ludovic Orban anunța că PNL ia în calcul patru variante legate de proiectul de lege al PSD votat în Parlament privind dublarea alocațiilor copiilor. Printre variante se numără atacarea la Curtea Constituțională și prorogarea termenului de intrare în vigoare. “PNL își dorește creșterea, dar o creștere rațională, care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari și să nu fie o creștere care să creeze grave dezechilibre”, a spus premierul.