Atacuri iraniene asupra unor ţinte americane din Irak

0
543

Cel puţin 9 rachete după unele surse, 20 după altele, au fost trase -nici una interceptată-, potrivit televiziunii publice iraniene asupra unor baze militare americane –Ain al Assad şi Erbit, din Irak, în noaptea de marţi spre miercuri. Citând surse din cadrul Gardienilor Revoluţiei, citate de agenţia Reuters, rachetele ar fi ucis 80 de persoane. CNN susţine că n-au fost însă victime. Pentagonul a confirmat în schimb atacurile iraniene. De asemenea, comandamentul militar irakian a anunţat că nu sunt victime între forţele irakiene. Preşedintele american Donald Trump, care ameninţase cu bombardarea unor situri culturale iraniene s-a văzut contrazis de secretarul de stat al Apărării, Mark Esper, care a declarat că lovirea siturilor culturale constituie crime de război şi legea conflictelor militare trebuie respectată, SUA fiind semnatara convenţiei de la Haga din 1954. Mai multe state membre ale coaliţiei şi-au retras deja militarii din Irak. Gardienii Revoluţiei iraniene confirmă loviturile administrate unor baze din Irak cu zeci de rachete şi ameninţă cu răspunsuri în continuare devastatoare în caz de ripostă americană. Ei „sfătuiesc” Washingtonul să işi recheme trupele americane desfăşurate în regiune pentru a evita noi pierderi ameninţând că vor lovi Israelul şi „guvernele aliate ale Americii”. Preşedintele Donald Trump urma să facă o declaraţie în această dimineaţă.