Frans Timmermans: Scrisoare de dragoste pentru Regatul Unit

0
508

Frans Timmermans, vice-preşedinte al Comisiei Europene, deplânge într-o scrisoare publicată joi, 26 decembrie, pe site-ul „Guardian”, un cotidian britanic eurofil, despărţirea Regatului Unit de Uniunea Europeană. În urmă cu trei ani, aproape 52% dintre britanici au votat pentru Brexit, şi vice-preşedintele Comisiei Europene se consideră „în continuare trist, pentru că unul dintre membrii familiei a rupt legăturile după 47 ani de viaţă comună”. Frans Timmermans scrie în epistola sa de dragoste că Regatul Unit va fi întotdeauna binevenit în rândurile Uniunii Europene. După separarea prevăzută la sfârşitul lunii ianuarie, se deschide o perioadă de tranziţie care trebuie să permită stabilirea relaţiilor viitoare între Regatul Unit şi Uniunea Europeană. Boris Johnson exclude însă orice extensie în această perioadă, considerată foarte scurtă pentru negocieri.