Consilierii municipali au ținut un moment de reculegere pentru eroii Revoluției

0
685

Consilierii municipali au ținut, în deschiderea ședinței CLM Craiova de astăzi, un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției din decembrie 1989. Propunerea a fost făcută de alesul local PNL, Marinel Florescu. „Aș dori să păstrăm un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției române de la 1989 și a martirilor. Trebuie să amintim faptul că, în Revoluție, au fost răniți peste 3.000 de oameni. Lor le datorăm România modernă, liberă și democrată în care trăim astăzi”, a spus Marinel Florescu. Aleșii locali prezenți la ședință, precum și toți cei aflați în sală au comemorat memoria eroilor Revoluției, ținând un moment de reculegere. „Dumnezeu să-i odihnească în liniște și pace, pentru că, prin jertfa lor, noi suntem întruniți astăzi, în ședința CLM, într-un regim de democrație”, a spus consilierul PSD, Bianca Predescu, președinte de ședință.