Cîţu pentru Reuters: Sistemul de pensii din România trebuie reformat în totalitate

0
633

Sistemul pensiilor de stat din România are nevoie de o reformă totală, centrată pe contribuţii şi pe fonduri private, pentru a deveni sustenabil, a declarat ministrul de Finanţe Florin Cîţu, într-un interviu acordat marţi Reuters.

În septembrie 2020, guvernul liberal trebuie să facă o majorare de 40% a pensiilor de stat, conform legii pensiilor adoptată de guvernul precedent de stânga, ceea ce va face ca deficitul bugetat să depăşească limita de maximum 3% prevăzută de legislaţia Uniunii Europene, iar ratingul de ţară să fie redus de către agenţiile de evaluare financiară.

Majorarea pensiilor va face ţara mai vulnerabilă în următorii ani, în condiţiile în care natalitatea a crescut puternic după 1966 din cauza interzicerii avorturilor, astfel că numărul pensionarilor va urca puternic după 2030, notează Reuters.

“Viziunea noastră este pentru un sistem de pensii complet nou, nu doar un proiect de lege nou. Sper că nu este prea târziu, pentru că orice restructurare are nevoie de câteva decenii pentru a deveni eficientă, iar 2030 este după colţ”, a spus Cîţu.

Majorarea de anul viitor a pensiilor cu 40% a determinat agenţia de rating Standard & Poor’ să revizuiască perspectiva ratingului României la negativă.

În condiţiile în care 2020 va fi an electoral, guvernul de centru a anunţat că va respecta legislaţia actuală, dar că va reduce cheltuielile statului şi va îmbunătăţi colectarea taxelor, pentru a preveni creşterea deficitelor.

Guvernul României anticipează că deficitul bugetar va scădea la 3,6% din PIB în 2020 şi la 3,3% în 2021, de la un nivel de 4,4% estimat în acest an, dar va rămâne peste limita de 3% a Uniunii Europene până în 2022.

Comisia Europeană a estimat că deficitul bugetar al României va atinge 6,1% din PIB în 2021, dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare.

(News.ro)