CSM: Nicoleta Margareta Ţînţ – noul preşedinte!

0
536

 

Plenul Consiliului Superior al Magistraţii a votat-o astăzi, 18 decembrie, pe judecătoarea Nicoleta Margareta Ţînţ pentru funcţia de preşedinte al CSM în anul 2020. Au fost 15 voturi “pentru” şi 4 voturi “împotrivă”.

La şedinţa de săptămâna trecută, când scorul a votat egal şi s-a amânat alegerea preşedintelui, plenul a ales-o pe Tatiana Toader pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM în 2020.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte judecător, ajutat de un vicepreşedinte procuror, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.