Reabilitarea sediului Primăriei Craiova, estimată la 13 milioane de euro

1
1348

Reabilitarea clădirii Primăriei Craiova, sediul principal, a fost reevaluată la suma de 57,55 milioane de lei, adică aproximativ 13 milioane de euro. Expertiza și proiectul tehnic, realizate în anul 2014, au fost refăcute în noiembrie 2019 și se supun, din nou, votului consilierilor municipali.  

Aleșii locali au pe ordinea de zi a ședinței de joi, printre alte proiecte, și aprobarea noilor indicatori tehnico-economici pentru reabilitarea sediul principal în care funcționează Primăria Craiova, anume clădirea de pe strada „A.I. Cuza”, nr. 7. În documentație se spune că vechea documentație a fost aprobată tot printr-o hotărâre de consiliu, în anul 2014, dar nu mai este de actualitate. Între timp, tehnologia în materie de construcții a evoluat, ceea ce impune schimbarea datelor privind intervențiile asupra imobilului. „Având în vedere că vechimea mai mare de 5 ani a documentației face ca soluția constructivă propusă pentru a realiza obiectivul să nu mai fie eficientă, date fiind tehnologiile actuale recomandate pentru asemenea destinații, expertiza tehnică și Proiectul tehnic au fost actualizate în luna noiembrie 2019”, se precizează în noul proiect de hotărâre.

Structura de rezistență va fi consolidată

Valoarea lucrărilor a fost stabilită, de această dată, la suma de 57,55 milioane de lei, iar intervențiile ar trebuie să fie realizate în decursul a trei ani. Reabilitarea sediului primăriei va începe de la structura de rezistență. Specialiștii spun că imobilul a fost construit pe o fundație solidă, realizată din zidărie portantă, cu cărămidă presată, care constituia cea mai bună materie în domeniul construcțiilor la acea vreme. Zidurile exterioare sunt și ele foarte solide, având până la 1 metru grosime. Cum proiectul prevede și lucrări de reabilitare energetică a clădirii, specialiștii nu au permis, totuși, intervenții pentru termoizolarea acestor pereți exteriori, luându-se în calcul valoarea arhitecturală mare a imobilului.

Reparații și la iluminatorul natural

Iluminatorul natural care împodobește această clădire va fi, de asemenea, refăcut. În proiectul de reabilitare a clădirii, se spune că sticla luminatorului din pod se va înlocui cu o sticlă specială, cu proprietăți deosebite și cu calităţi superioare de transfer termic şi control solar. La partea superioară a iluminatorului, adică cea din exterior, va fi aplicată o sticlă securizată, de 6 mm grosime, care va fi foarte rezistentă. La partea inferioară, adică în interiorul clădirii, iluminatorul va avea o sticlă laminată de la Saint-Gobain. De altfel, fiind vorba de o clădire-monument istoric, toate materialele care se vor folosi pentru intervenții trebuie să fie unele de calitate superioară și identice cu cele existente.

Învelitoarea din tablă de zinc va fi înlocuită

Intervenții sunt prevăzute și la acoperișul clădirii. În documentație se spune că învelitoarea imobilului a fost realizată din tablă de zinc, cu ornamentică bogată la coamă, în special peste corpul principal, cel dinspre strada „A.I. Cuza”. „Înlocuirea în totalitate a învelitorii din tablă de zinc cu învelitoare tot din tablă de zinc”, se prevede prin proiect. Mai sunt incluse și lucrări de consolidare şi reabilitare în zonele afectate, precum şi lucrări de reparații interioare şi exterioare. Va fi recondiționată și tâmplăria exterioară dublă, din lemn masiv și geam simplu. Clădirea va fi dotată și cu o centrală termică proprie, care va fi amplasată în subsol.

Clădirea a supraviețuit la cinci cutremure

Clădirea în care funcționează Primăria Craiova este una dintre cele mai reprezentative construcţii din oraş. Potrivit documentației, acest imobil a fost declarat clădire de patrimoniu, fiind inclusă în lista monumentelor istorice la poziţia 162. „Importanţa istorică a clădirii este susţinută și din punct de vedere urbanistic, de amplasamentul central. Situată vis-a-vis de latura de nord a grădinii engleze (English Park), clădirea formează un ansamblu valoros alături de clădirea Prefecturii Judeţului Dolj, realizată de arhitectul Petre Antonescu, şi de blocul Casa Albă, realizat de arhitectul Constantin Iotzu. Astfel, cele trei clădiri, reprezentative pentru stilul neoromânesc, formează un întreg definitoriu pentru istoria locală”, se precizează în proiect. De-a lungul timpului, la exterior și interior, decorația clădirii a fost mult alterată de intervențiile ulterioare. Construcţia a fost supusă la evenimente majore (cutremurele din 1908, 1940, 1977, 1986 şi 1990), afectând fiecare structura de rezistenţă, însă, după nici unul dintre acestea nu au fost făcute intervenţii importante asupra clădirii.

1 COMENTARIU

  1. multe locuri mai marginase din localitate sufera din lipsa de intretinere adecvata si de tratament inferior aplicat de catre decidenti, iar dumnealor isi renoveaza sediul, sa respire aer curat si sa vietuiasca in confort actual … gunoaiele de printre blocuri, tufele si crengile lasate sa putrezeasca, ghenele care traznesc de putoare, strazi intregi cu zoaie nematurate, parcari pline de noroi de multa vreme nu-i sensibilizeaza deloc …

Comments are closed.