Pe picior de plecare din funcţia de prefect de Dolj, dacă nu cumva mai noua coabitare ALDE-PNL, prevede menţinerea lui, Narcis Purcărescu, acceptat cu greutate de social-democraţi, fără nici un fel de notabilă activitate, de-a lungul mandatului, a semnat decizia eliberării primarului comunei Işalniţa, Ovidiu Flori, care a rămas fără funcție după ce ANI l-a declarat incompatibil în 2015. Instituția a descoperit că în perioada 2009-2013 primarul a avut simultan și funcţia de viceprimar, dar şi cea de administrator al unei societăți. Edilul a atacat în instanţă decizia ANI, însă a pierdut toate la căile de atac.
„Azi am semnat ordinul de eliberare din funcţie a domnului Flori. ANI l-a declarat incompatibil. El a acţionat în justiţie, în instanţă, până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După aceea, noi am făcut demersurile către primărie, pentru că procedura asta e, iar secretarul comunei face acel referat, înapoi către Prefectură, prin care propune demiterea primarului. Şi referatul întocmit de către secretar a ajuns la noi pe data de 4 decembrie”, a spus Narcis Purcărescu.
La rândul său, primarul Ovidiu Flori a declarat că va ataca în instanţă ordinul prefectului.