Se va deschide activitatea de lucru cu publicul  la S.P.C.L.E.P. Bratovoieşti

0
652

Mâine,  începând cu ora 11,00 se va deschide activitatea de lucru cu publicul  la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor ( S.P.C.L.E.P.) Bratovoieşti, iar locuitorii acestei comune vor putea obţine actele de identitate chiar în localitatea lor de domiciliu,  de la sediul serviciului de evidenţă care va funcţiona în com.Bratovoeşti, sat Bratovoeşti,  la nr.354 A, judeţul Dolj.

Programul de  funcţionare al serviciului va fi  zilnic de luni până vineri, între orele 0830-1630, în ziua de miercuri programul prelungindu-se până la ora 1830. Prin deschiderea acestui serviciu de evidenţă a persoanelor, este facilitat  accesul celor peste 3200 cetăţeni din comuna Bratovoeşti la obţinerea unui nou act de identitate, se contribuie la diminuarea cheltuielilor acestora, la micşorarea timpului de aşteptare pentru eliberarea unui alt act de identitate, dar şi la diminuarea numărului persoanelor care din diverse motive continuă să păstreze acte de identitate cu valabilitate expirată sau nu îşi oficializează adresa de domiciliu în concordanţă cu modificările adoptate de autorităţile publice locale.

Contravaloarea actului de identitate va fi achitată la casieria Primăriei

Începând cu această dată, populaţia  judeţului Dolj este deservită pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă  de un număr de 52 de servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor  deschise în tot atâtea localităţi. „Această realizare a autorităţii locale a fost sprijinită şi coordonată de către Consiliul Judeţean Dolj, atât direct prin adoptarea  actului administrativ de modificare a arondării populaţiei, concretizat prin hotărârea nr.192 din data de 26.09.2019, cât şi  prin intermediul Directiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, instituţie care coordonează  şi  controlează metodologic  activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţul Dolj.  Reamintim celor interesati care sunt  documentele ce trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea unui act de identitate: actul de identitate vechi (dacă îl mai deţin), certificatul de naştere şi după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ, actul pentru spaţiul de locuit. Contravaloarea actului de identitate va fi achitată la casieria Primăriei Bratovoeşti.  În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate de un an de zile. În cazul copiilor minori care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu ca aceştia să fie însoţiţi de unul din părinţi sau reprezentantul legal”, a preciuat Marin Stănică, directorul executiv al S.P.C.L.E.P. Dolj.