CM de handbal (F): Franţa, ex-campioană mondială, locul 13!

0
581

Eliminată în faza grupelor preliminare, reprezentativa Franţei, ex-campioană mondială a învins astăzi Ungaria (26-21), obţinând locul 13 în clasamentul final. O victorie de consolare care nu poate alunga marea decepţie suferită. La pauză scorul era de 12-12, graţie Alexandrei Lacrabere, autoare a 6 goluri. În ultimul meci, Catherine Gabriel a înlocuit-o pe titulara postului de portar Amandine Leinaud, şi s-a descurcat bine.

O surpriză a zilei: Danemarca – Olanda 27-24. Într-un alt meci, Norvegia a trecut de Coreea de Sud fără emoţii (36-25). Clasamentul grupei principale 1 arată astfel, înaintea ultimelor jocuri: Norvegia 6p, Germania 5p, Olanda 4p, Serbia 4p, Danemarca 3p, Coreea de Sud 2p. Miercuri se vor disputa partidele: Serbia – Danemarca, Norvegia – Germania şi Olanda – Coreea de Sud.