Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Constituției României

0
499

“Se împlinesc, astăzi, 28 de ani de când românii au aprobat, prin referendum, în 1991, prima Constituție a țării de după căderea comunismului. Ziua de 8 Decembrie, în care marcăm Ziua Constituției României, are putere de simbol al garanției că legea fundamentală a țării pune în centru interesul și drepturile cetățenilor, statul de drept și idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989.

Schimbările prin care a trecut de atunci societatea românească evidențiază nevoia continuă de adaptare la prezent și, mai ales, de îmbunătățire în plan constituțional și legislativ. Ceea ce toți am trăit însă în ultimii câțiva ani, din păcate, ne-a demonstrat că valorile Constituției au nevoie să fie permanent vegheate, pentru ca derapaje de orice natură de la democrație, de la principiile statului de drept, să nu mai fie posibile.

Legea este una pentru toți și îi asigur pe români că vom cultiva respectul pentru lege. Așteptările și interesul cetățenilor trebuie să fie prioritare pentru puterea decizională și administrativă din România. Să le respectăm, să lucrăm pentru oameni, luând, la timp, cu bună credință și nepărtinitor, deciziile necesare pentru progres și binele comun.

Consider în egală măsură util să luăm în calcul chiar reexaminarea sistemului constituțional şi legislativ, atunci când vom avea momentul politic oportun, astfel încât democrația să fie întărită. Nu putem tolera sub nicio formă încălcarea Constituției, pentru că vrem să menținem în siguranță drumul european pe care România s-a înscris după căderea comunismului. Este crezul meu, ca prim-ministru, și al întregii mele echipe de miniștri.”