Copiii din comuna Murgaşi, motivaţi să vină la şcoală, printr-un proiect european

0
3243

Timp de doi ani, Școala Gimnazială din Murgaşi va implementa un proiect la nivel european, destinat creşterii motivaţiei elevilor pentru procesul instructiv – educativ.

Şcoala Gimnazială din Murgaşi va implementa, în perioada octombrie 2019 – aprilie 2021, Proiectul „Profesori informaţi, elevi motivaţi”, prin Programul „Erasmus+” al Uniunii Europene. Acesta, având un buget de aproape 18.500 de euro, face parte din axa „Proiecte de mobilitate în domeniul educaţiei şcolare”. Obiectivele principale constau în creşterea motivaţiei elevilor pentru procesul instructiv – educativ, respectiv îmbunătăţirea competenţelor didactice, pedagogice şi lingvistice ale cadrelor didactice. Acestea vor fi obţinute în urma participării a şase cadre didactice la cursuri de formare în Portugalia, Malta şi Spania. Deschiderea oficială a proiectului a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2019, la Şcoala Gimnazială din Murgaşi, în prezenţa elevilor, părinţilor, profesorilor şi comunităţii locale. „Este un proiect pe care ni l-am dorit foarte mult, pentru creşterea motivaţiei elevilor în procesul instructiv – educativ, deoarece, pe parcursul anilor, am observat lipsa de implicare a acestora în activităţile şcolare. Nu puteam să realizăm aceste lucruri fără Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, prin implicarea prof. Ani Drăghici, inspector pentru Proiecte educaţionale”, a precizat prof.  Diana Monica Segărceanu, director al Şcolii Gimnaziale din Murgaşi. Pentru comunitatea respectivă, este un real succes, cu atât mai mult cu cât, nu numai acolo, se constată un fenomen al abandonului şcolar, iar, printr-un astfel de proiect, se înceracă readucerea copiilor în băncile şcolare.