Mentorat și coaching: „Profesori buni pentru copii fericiți”

0
583

Universitatea din Craiova, în calitate de beneficiar implementează, în perioada 10.04.2018-10.04.2020, proiectul „Profesori buni pentru copii fericiți”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Obiectivul general al proiectului constă în prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea calității învățământului din școlile defavorizate Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Gimnazială Colonie Râmnicu Vâlcea, prin acțiuni țintite pe dezvoltarea competențelor profesionale și motivarea cadrelor didactice din cele două școli.

Din iunie 2018, pe o perioadă de 20 luni s-au desfășurat activitățile de mentorat și coaching prin organizarea acțiunilor de schimb de bune practici în domeniul strategiilor de prevenire a abandonului școlar în rândul copiilor cu probleme sociale sau de sănătate din cele două școli.

Grupul țintă al întregului proiect este alcătuit din 90 de angajați ai celor două școli, cadre didactice și manageri școlari care lucrează cu copii aflați în situație de risc educațional.

Principalele activități desfășurate: participarea la trei cursuri de formare relevante, pentru care se acordă credite profesionale transferabile și un curs de formare profesională în domeniul IT; activități de mentorat și coaching; acordarea de subvenții și premii pentru grupul țintă (cu o valoare medie de 900 lei/persoană); crearea unei rețele profesionale de sprijin; organizarea și desfășurarea unor schimburi de experiență și bune practici între profesorii din grupul țintă; creșterea capacității instituționale a școlilor țintă prin îmbunătățirea competențelor echipelor manageriale.