Cetăţeni români, arestaţi pentru proxenetism, în Italia

0
594

Poliţia Română a asigurat cooperarea internaţională judiciară şi de poliţie, în cadrul unui dosar penal instrumentat în Italia, coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brescia, în care trei români au fost arestaţi pentru proxenetism. Poliţiştii de la Direcţia Investigaţii Criminale – IGPR, Serviciile de Investigaţii Criminale Galaţi şi Constanţa şi Biroul SIRENE România au sprijinit Operaţiunea CARPAZI, desfăşurată de Poliţia de Stat din Brescia şi Brigada Mobilă din Brescia, sub coordonarea Serviciului Central Operativ. De asemenea, un poliţist din Vrancea, aflat în misiune în Italia, în cadrul Task Force-ului urmăriţi, a asigurat întregul suport operativ. Cercetările au fost demarate în decembrie 2018, în urma unor plângeri depuse de una dintre victime, care a renunţat la cel care o exploata, proxenetul ameninţând-o. Persoanele cercetate se aflau în România, se deplasau periodic în Italia, unde le obligau pe fete să practice prostituţia, fiind, până acum, identificate 11 tinere. În noiembrie, au fost arestaţi , în România, trei tineri (24 – 33 de ani), în baza unor mandate de arestare europene, emise de Tribunalul din Brescia.