Ludovic Orban susţine că vor schimba prefecţii după alegeri

0
505

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară, la Piteşti, că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare vor fi schimbaţi după turul al doilea. “Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat. Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor. Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (…). Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (…) Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta”, a adăugat premierul.