Chiar suntem… orbi?

Să o luăm metodic. Avem de ales duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, între Klaus Iohannis, preşedintele în funcţie şi Viorica Dăncilă, ex-premier, până recent, când guvernul său a fost dat la o parte, printr-o moţiune de cenzură bine preparată, care s-a bazat pe mai mulţi trădători, că aşa presupune „România normală”. Klaus Iohannis a fugit, fiindcă „fuga e sănătoasă, chiar dacă e ruşinoasă” de orice confruntare cu Viorica Dăncilă. Asta e o certitudine. A spus că aceasta din urmă nu se califică, pentru o dezbatere cu „alteţa sa serenisimă”. Klaus Iohannis este un absolvent al Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca (1983), după care a fost dascăl la o şcoală generală din Agnita –din judeţul Sibiu- şi ulterior la Colegiul Naţional Brukenthal. Timp de mai multe mandate a fost primar al Sibiului. Contra-candidata sa, Viorica Dăncilă, şi-a desăvârşit studiile superioare la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti (1988). A predat o vreme la Liceul Industrial din Videle, şi a lucrat ca inginer la Petrom SA, serviciul de monitorizare a producţiei de ţiţei şi gaze. Deţine şi un master în Spaţiul public european, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Timp de nouă ani a fost europarlamentar. Să recapitulăm: ambii candidaţi au „făcut” facultăţi serioase, bine cotate la vremea respectivă, în mediul academic. Şi unul şi celălalt aparţin, mai degrabă, intelectualităţii tehnice, dacă vrem să rămânem blocaţi în dihotomi drastice. Cum nu se poate imputa unui intelectual că rămâne în bibliotecă, nu se poate reproşa nici dacă, la răstimpuri sau cvasipermanent, se implică în politică. Există şi politicieni importanţi, dublaţi de intelectuali fini, dar şi politicieni redutabili care n-au fost „oameni de carte”. Adie cumva, măcar din când în când, un oarecare duh de cultură şi supleţe intelectuală, din partea lui Klaus Iohannis? Îşi surclasează cumva, prin erudiţie, contra-candidata sa Viorica Dăncilă? Să fim serioşi. Pe de altă parte, nu orice „şcolit”, chiar la universităţi de prestigiu, e pregătit să preia funcţii importante în ierarhiile puterii, dar e foarte bine, când oamenii de stat sunt şi cultivaţi. Ambianţa românească nu prea crede însă în bibliotecă. O observaţie: Viorica Dăncilă a adus în mediul politic dâmboviţean o rară notă de salubritate. A înţeles, mai bine dacât contra-candidatul său, că politica e o artă a compromisului, adică a negocierii, nu neapărat a lovituri sub centură. Acestor calităţi adăugându-li-se fireşte şi altele: fineţe analitică, cordialitate, hărnicie, putere de muncă, încredere în sine, tact, zel administrativ, şi, mai ales, dragoste de ţară. Să ne înţelegem: Viorica Dăncilă nu e lumina de pe cer. E o femeie politician care-şi iubeşte ţara prin fapte, altfel decât sugerează, când face acelaşi lucru, Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă, nu Klaus Iohannis, s-a dus la Bruxelles şi a spus răspicat: n-am venit să dau raportul! Doar discursul Majestăţii sale Margareta, la Institutul olandez de Relaţii Internaţionale de la Haga (9 octombrie 2019) care ar trebui să devină lecţie, de sine stătătoare, în manualul de istorie, a mai vibrat astfel. Semn că mai există simţire românească. Bilanţul lui Klaus Iohannis e straniu. Pe toate planurile. A enunţat „marea sa performanţă”, cea cu… PSD-ul, până la obstinaţie. N-a reuşit măcar să înţeleagă ce înseamnă a reprezenta ţara, în fruntea căreia a fost ales, încurajând amestecul unor entităţi străine în bucătăria internă a României, începând cu Justiţia, mergând până la corodarea suveranităţii ţării. Şi-a botezat adversarii politici „penali”, în condiţiile în care problemele sale imobiliare, cu cele cinci sau şase case, că nu se mai ştie numărul lor, rămân neclare. A salutat condamnarea unui rival politic, de o instanţă constituită ilegal, ceea ce numai într-un stat cu apucături staliniste, este posibil. În Brazilia, unde preşedinte este un politician de extremă-dreaptă, Jair Bolsonaro, adversarul politic al acestuia, Lula Da Silva, trimis la închisoare pentru a fi scos din cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale, a fost eliberat zilele trecute, printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie. Poveste de acolo este interesantă însă, cu similitudini suspecte. Klaus Iohannis a vrut să iese din impasul refuzului unei dezbateri cu Viorica Dăncilă. Şi-a organizat aseară propria dezbatere. Prin nestematele sale lingvistice a explicat că dezbaterea electorală a devenit o obsesie pesedistă. Mulţi, foarte mulţi, se îndoiesc de asta. Cinci ani la Cotroceni n-a făcut nimic notabil pentru „România normală”, cum n-a făcut nici pentru „România educată”. Niciun pas înainte în privinţa admiterii în Schengen, niciun pas înainte în privinţa ridicării MCV. De la Consiliul European, unde a participat sistematic, nu ne-a spus niciodată, ce puncte de vedere a susţinut. Chiar suntem orbi?