Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, a avut-o aseară invitată pe Viorica Dăncilă, contra-candidata lui Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, unde în cadrul unui dialog dens a răspuns la un set de întrebări legate de ceea ce a făcut ca premier şi ceea ce ar face ca preşedinte al ţării. Partea interesantă a dezbaterii a fost un test insolit de sagacitate, constând în pronunţarea unui cuvânt de Mihai Gâdea, la care intervievata trebuia să găsească imediat cu ce se asociază respectivul termen. Iată testul fulger: România – Familie; Familia – Soţul şi fiul meu; Biserica – Locul în care îţi găseşti liniştea; Cartea preferată – Biblia; Filmul preferat – Parfum de femeie; Klaus Iohannis – arogant şi laş; Dan Barna – tânăr; Mircea Diaconu – Un om; SUA – principalul partener strategic; UE – Familie europeană; Preşedintele României – Un om pe care să-l simţi aproape; USR – Tineri; ALDE – Parteneri; PNL – Brătianu; NATO – Securitate; Loialitate – Ţară; Patriotism – Sentiment obligatoriu; PSD – Partid pentru oameni