Întâlnire cu celebrul comisar Maigret, la „Clubul de lectură”

0
764

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” va organiza luni, 21 martie, ora 11.00, în Sala „Ştefan Ciuceanu”, cea de-a şasea întâlnire a „Clubului de lectură”, acţiune desfăşurată în cadrul proiectului «Pagini de lectură la Biblioteca „Aman”» (coordonator: bibliotecar Adam Denisa). Tema abordată de această dată va fi „Maigret” de Georges Simenon – serie ce cuprinde cele mai reuşite romane poliţiste avându-l în centrul atenţiei pe celebrul comisar Maigret.  Peste 500 de milioane de exemplare vândute, ecranizări de succes, zeci de cărţi ce analizează arta literară şi viata lui Georges Simenon, teme muzicale, medalii, cartele telefonice, monede omagiale, timbre, statui – iată câteva lucruri care marchează ceea ce l-a transformat pe comisarul Maigret într-un adevărat fenomen ce continuă să fascineze publicul din întreaga lume. „Clubul de lectură” al Bibliotecii Judeţene Dolj este o întâlnire lunară deschisă tuturor iubitorilor de literatură. „Prin organizarea acestuia, venim în întâmpinarea persoanelor vârstnice, iubitoare de literatură, pentru a le crea un spaţiu de relaţionare şi socializare. Participanţii dezbat diferite teme literare, atât din literatura română, cât şi din cea universală, vizionează ecranizări după romane de succes şi expoziţii de carte”, menţionează reprezentanţii bibliotecii.