Dăncilă : “Văd discursul doamnei Birchall ca şi cum ar face parte din staff-ul de campanie al domnului Iohannis”

0
467
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a susţinut joi că fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall “pare apropiată” de preşedintele Klaus Iohannis şi i-a reproşat că nu a explicat declaraţiile despre “nenorocirile” pe care le-a găsit în legile justiţiei. “Nu am ce să comentez. Doamna Birchall trebuie să spună la ce se referă. Dar văd discursul doamnei Birchall ca şi cum ar face parte din staff-ul de campanie al domnului Iohannis. Văd o apropiere foarte mare. Doamna Birchall să spună la ce face referire, eu nu am de unde să ştiu. Mai mult, doamna Birchall e membră a Parlamentului României, a votat anumite legi în Parlament. Eu nu sunt membră a Parlamentului României, nu ştiu ce s-a întâmplat în Comisia Iordache. (…) Nu ştiu ce vrea să spună doamna Birchall, poate vrea să justifice într-un fel modul în care a acţionat”, a declarat Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă la sediul PSD.