Caroline Garcia (locul 45 WTA) şi Kristina Mladenovic (locul 40 WTA), două jucătoare mai degrabă „de pluton” au reuşit punctul decisiv în finala Fed Cup, cu Australia, de la Perth, furnizând o surpriză de proporţii (6-3, 6-4), în faţa tandemului Asleygh Berty şi Samanta Stosur, încurajate de un public fierbinte. Caroline Garcia nu câştigase nici un punct în partidele de simplu ale finalei, în timp ce Kristina Mladenovic „furnizase” meciurile vieţii. Câştigătoarea dublului la Rolland Garos în 2016 în faţa rusoaicelor Elena Vesnina şi Ekaterina Makarova, în trei seturi (6-3, 2-6, 6-4), franţuzoiaicele au mai câştigat trei turnee, dintre care unul la Madrid. Interesant este faptul că relaţia lor s-a degradat în timp, şi se părea că este iremediabilă împăcarea. Este primul trofeu al căpitanului nejucător Julien Benneteau şi el survine după trei finale de Fed Cup pierdute în 2004, 2005 şi 2016. Să nu omitem că la 21 aprilie a.c. la Rouen în semifinalele competiţiei Franţa învingea România 3-2, presa din Hexagon amintind şi acum prestaţia Simonei Halep. În fine, una peste alta, echipa de tenis a Franţei s-a auto-depăşit pur şi simplu probând un mental teribil, şi presa franceză nu mai conteneşte cu elogiile. Pe bună dreptate meritate.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord