Viorica Dăncilă: „O Românie a bunăstării, o Românie a drepturilor garantate”

0
494

„Am votat pentru o Românie a bunăstării, o Românie a drepturilor garantate, o Românie sigură şi demnă, în care românii să nu trăiască cu teama zilei de mâine, că nu au ce pune pe masă, că nu au bani pentru medicamente sau pentru facturi. Am votat împotriva tăierilor de pensii şi salarii, am votat împotriva austerităţii, am votat pentru o Românie unită, în care fiecare român să se regăsească în deciziile preşedintelui României”, a declarat Dăncilă, după ce a votat la o secţie de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”.

Ea a precizat că a venit să voteze la prima oră pentru că este obişnuită să lucreze de dimineaţa.

„Sunt obişnuită să lucrez de la prima oră, aşa am lucrat şi când am fost prim-ministru, deci este şi un îndemn pentru fiecare român, pentru ca toţi românii să contribuie la creionarea viitorului, atât pentru copiii şi nepoţii noştri, dar şi pentru ceilalţi români care trebuie să rămână în ţara lor şi să aibă un trai mai bun. Eu cred mult în poporul român, cred mult în români”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost la vot împreună cu soţul său, Cristinel Dăncilă, şi cu vicepreşedintele PSD Olguţa Vasilescu.

La ieşirea din secţia de votare de zeci de simpatizanţi, au aşteptat-o, şi i-au urat succes.