“Şi noi avem drepturi”, campanie locală desfăşurată de “Salvaţi copiii!”

0
1114

Este în plină desfăşurare campania locală pentru Drepturile Copilului, din cadrul proiectului desfăşurat de organizaţia “Salvaţi copiii!” , sub titulatura “Şi noi avem drepturi” . Aceasta are ca scop principal să îi determine pe cei aproximativ 350 de beneficiari, informaţi în perioada septembrie – octombrie 2019, să vorbească despre ceea ce simt, să-şi exprime punctul de vedere, să îi ajute să se simtă înţeleşi. După derularea unui training de formare a voluntarilor, organizat de “Salvaţi copiii!” – Filiala Dolj, cu sprijinul unui psiholog, voluntarii au realizat materialele campaniei şi au început demersul în şcoli. Unităţile de învăţământ în care se derulează programul sunt Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Şcoala Gimnazială “Alexandru Macedonski”, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, toate din Craiova. Printre cei mai implicaţi voluntari au fost Daria Găleteanu – iniţiatoarea campaniei localeAnghel Mihnea, Silvana Mîndruţă, Cătălina Chiran, Tania Răduică, Andreea Tuiu, Arthur Reischel, Lavinia Albăstroiu, Teodora Radu, Andrei Bădici, Bianca Căldăruşe, Bianca Mirea, Andra Moadă, Andra Diaconescu, Maria Chisă, Luiza Dovleac, Ludmila Ţînţaru, Camelia Epure, Ioana Şerban, Maria Basturea. După cum a precizat Mihaela Stăncele, din partea “Salvaţi copiii!”, se estimează ca , până pe 20 noiembrie, Ziua Drepturilor Copilului, să se ajungă la un număr de 700 de beneficiari.