Teatrul ieftin al lui Ludovic Orban

Ludovic Orban, liderul PNL, desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, conform promisiunilor, să formeze majoritatea parlamentară necesară pentru a-i trece guvernul pe care şi l-a construit, se preface a nu înţelege ceea ce i-au sugerat partenerii de la moţiunea de cenzură: şi anume că nu e dorit ca premier! Ce este atât de complicat? Că mai discută cu unii dintre ei, mai reanalizează, predispus la compromisuri, că aşa este în politică, toate acestea nu sunt altceva decât abureli ieftine de conjunctură. În discuţiile de acest calibru, răspunsurile nu pot fi decât tranşante, afirmative sau negative, dar mai degrabă observăm că exceptându-l pe Eugen Tomac, de la PMP, care dispune teoretic de 26 de mandate (18 la Camera Deputaţilor şi 8 la Senat), deci o zestre subţire, ceilalţi lideri politici i-au oferit răspunsuri ambguue sau în doi peri. De la 125 de voturi potenţiale (PNL+PMP) până la 233 voturi necesare, mai este nevoie obligatorie de încă 108 voturi, prin sprijin combinat, aşteptat de la USR, ALDE, Pro România, UDMR, minorităţi naţionale, care s-ar putea colecta, prin acceptarea condiţiilor puse. Misiunea lui Ludovic Orban, considerată „imposibilă” este mai degrabă una care îl leagă, pe viitor „de mâini şi de picioare”, dacă acceptă toate doleanţele divergente ale partenerilor de coaliţie politică. Şi chinurile vor continua, dacă pe moment îşi vor da mâna, pentru ieşirea din ceea ce a numit „starea de necesitate”. A mai spus Ludovic Orban, în spovedaniile sale, că toţi cei care nu votează „guvernul său” vor fi vinovaţi de situaţia creată. La câte prostii se aruncă în spaţiul public, ce mai contează una în plus sau în minus. Oricum misiunea sa, în amenajarea unei noi Convenţii Democrate, este dificilă. Cu Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, liderii Pro România şi ALDE, relaţiile nu vor putea fi altele, decât cele între nişte geambaşi din târgurile de săptămână. Dar mai este de surmontat o dificultate, aceea că Ludovic Orban ar fi „mai bun” ca premier dacât Viorica Dăncilă, nimic altceva decât o glumă nesărată şi atât. În toată tevatura creată nu introducem „boicotul PSD”. Şi nu din alte motive, cât de teama contaminării USR sau chiar Pro România, formaţiune politică clădită din parlamentari fericiţi de rolul jucat în doborârea unui guvern PSD, pe ale cărui liste intraseră în Parlament. Ei, rebelii de acum. Cu o asemenea sistematizare politică, guvernul Ludovic Orban, dacă finalmente va trece prin Parlament, nu poate fi decât unul capabil –deplin capabil- să construiască „România normală”, clamată de Klaus Iohannis în actuala campanie electorală. Ce a făcut actualul preşedinte, dornic de încă un mandat, pentru ca România să fie normală, s-a văzut. Pentru el nu sunt de ispravă decât oamenii şterşi, care ascultă prosteşte şi nu întreabă nimic. Cine nu e de acord cu el este atins de „ciuma roşie”. Câtă valoare au pentru el deciziile Curţii Constituţionale nu mai trebuie spus. România normală nu este altceva decât un slogan de campanie electorală şi nimic mai mult, care succede „României lucrului bine făcut”. Şi aşa de bine făcut încât suntem într-o criză politică. Klaus Iohannis n-are un proiect pentru o Românie normală şi nici nu îl interesează aşa ceva. Ludovic Orban a fost scos în faţă, fiindcă îi făgăduise o asemenea „înălţare”, presimţind că nu va fi „pe gustul” celorlalţi, care şi-au dat mâna la moţiunea de cenzură. Sunt zile fierbinţi pe scena politică şi jocurile de culise rămân decisive în orice deznodământ posibil.