Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii continuă seria evenimentelor regionale ”Parteneriate pentru soluții de finanțare și garantare a proiectelor sustinute de Grupurile de Actiune Locala / FLAG-uri,prin întalnirea desfășurată astazi, în Loc. Fântânele, jud.Teleorman. Obiectivul acestor întâlnir ieste de a propune celor interesati, soluții de garantare în vederea atragerii de finanțări bancare și finanțări din fonduri europene.
FNGCIMM este cel mai mare fond de garantare din România, reprezentând un partener solid in atragerea finantarilor bancare, atat pentru beneficiarii publici și privați, cât și pentru persoanele fizice. În ceea ce privește activitatea de garantare a GAL-urilor si FLAG-urilor, Fondul oferă consultanta și acordă garantii pentru obtinerea finanțărilor atât de necesare realizării proiectelor de infrastructură rutieră, socială, educațională, alimentare cu apa și canalizare, precum și a altor obiective de investiții dedicate comunităților locale.
“GAL-urile si FLAG-urile reprezintă pentru FNGCIMM pilonii dezvoltării economiei rurale si ai spatiului rural in general, prin strategiile de dezvoltare pe care le propun, pe care le implementeazain parteneriat cu diversii actori provenind din randurile autorităților publice locale, mediul antreprenorialsi ai societatii civile. Obiectivele sunt majore si privesc diversificarea activităților economice, păstrarea patrimoniului natural si cultural, protecția mediului, ȋmbunatățirea atractivitătii spatiului rural si creșterea calitatii vieții locuitorilor acestor regiuni. In ceea ce privește regiunea Sud Muntenia, aceasta se situează, în primele trei trimestre ale anului 2019, pe primul loc la nivel național in accesarea de către beneficiari a garanțiilor OUG 79/2009, privind reglementarea unor masuri pentru stimularea absortiei fondurilor alocate prin PNDR, pentru renovarea si dezvoltarea spatiului rural, prin cresterea calitatii vieței și diversificarii economiei în zonele rurale.
Am dorit sa ne intalnim cu reprezentantii acestor asociatii public- private, pentru a afla care le sunt obiectivele viitoare de dezvoltare, pentru aarmoniza mecanismul de garantare in vederea implementarii proiectelor de investitii propuse de comunitatile rurale, sa analizam oportunuitatile pe care le intrevad si sa sustinem implementarea proiectelor aflate in curs de derulare.” Gheorghe Lapadat-Director General FNGCIMM.