Comisia Europeană a aprobat ieri, 18 octombrie, plata sumei de 14.35 milioane EUR, sub formă de sprijin bugetar, pentru a contribui la realizarea reformelor atât de necesare care sunt continuate de noul guvern al Republicii Moldova. Asistența va sprijini reforma poliției, combaterea corupției și a spălării banilor, modernizarea sectorului energetic și eficientizarea și transparentizarea finanțelor publice.
Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, a declarat: „Pachetul de asistență adoptat astăzi este dovada angajamentului UE față de cetățenii moldoveni, care au militat cu perseverență pentru ca aceste reforme să fie puse în practică. Autoritățile Republicii Moldova și-au intensificat activitățile întreprinse pentru combaterea eficace a corupției și garantarea independenței instanțelor judecătorești și a parchetelor. Îndeplinirea acestor obiective este de o importanță determinantă dacă se dorește ca cetățenii să-și recapete încrederea și ca reformele să avanseze la capacitate maximă. Cetățenii Republicii Moldova se pot baza cu încredere pe sprijinul deplin al UE față de acest proces de reforme.”