Luna trecută… Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de peste un milion de lei

0
525
Luna trecută, reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) au fost desfăşurate un număr total de 550 acţiuni de control  în urma cărora au fost încheiate 368  procese verbale de constatare a contravenţiei, dintre care un număr de 263 cu amenzi în valoare totală de 1 072 000  lei.  Comparativ cu luna septembrie 2018  numărul de amenzi înregistrate a crescut cu 164%, iar cuantumul amenzilor aplicate  cu 400%.
 Fiind începutul de an şcolar, comisarii au luat la verificat centrele comerciale care au lansat promoţii la rechizite şi uniforme şcolare. Au fost verificaţi 156 de operatori economici. Din aceşti 129 au fost depistaţi cu abateri. Valoarea produselor controlate s-a ridicat la 395563 lei iar valoarea produselor cu abateri la circa 159 624 lei. Au fost aplicate 164 sancţiuni contravenţionale din care 75 avertismente şi 89 amenzi în cuantum total de 248  000 lei. S-au verificat şi grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat. Mai precis un număr de 81 de grădiniţe. S-au înregistrat 33 de abateri, cantitatea de alimente controlată a fost de 3240,40 kg iar peste 20 kg a fost oprită de la comercializare. Au fost aplicate 41 sancţiuni contravenţionale din care 30 avertismente şi 11 amenzi în cuantum total de 68  500 lei. „Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) a acţionat potrivit atribuţiilor ce-i revin pentru asigurarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor în calitatea lor de consumatori, pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale acestora, în concordanţă cu  strategia si politica  Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor. Activitatea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) s-a desfaşurat în conformitate cu Programul stabilit la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor precum şi cu tematicile proprii de control. Acesta se datorează unei noi abordari în actul de control instituit de noua echipă managerială a Autoritaţii Nationale pentru Protecţia Consumatorilor menită să îmbunătătească actul de control, să asigure si să intarească abordarea unitară a acestuia la nivel national Tot în luna septembrie s-au înregistrat 305 reclamaţii. Acestea au fost instrumentate în conformitate cu prevederile Valoarea produselor înlocuite si a sumelor restituite s-a ridicat la 47851 lei. De remarcat este faptul că nu am înregistrat petiţii care sa nu fie soluţionate în cadrul termenului legal prevazut de OG nr. 27/2003 privind soluţionarea petiţiilor”, a explicat comisarul şef Radu Preda
Gorj : 30 acţiuni de control soldate cu 16 amenzi
În judeţul Olt s-au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind prestarea serviciilor de alimentatie publică (restaurante, fast-food, pizzeri, baruri, braseri, etc.):  24 acţiuni de control soldate cu 23 amenzi în valoare totală de 76 000 lei. Acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea produselor de morărit şi panificaţie: 30 acţiuni de control soldate cu 20 amenzi în valoare totală de 69 000 lei. Iar în judeţul Gorj s-au desfasurat pe de o parte, acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind unităţile din mediul rural: 30 acţiuni de control soldate cu 16 amenzi în valoare totală de 35 600 lei; iar pe de altă parte, acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind pieţele şi depozitele: 12 acţiuni de control soldate cu 9 amenzi în valoare totală de 35 500 lei.
Dolj : 58 amenzi în valoare totală de 308 000 lei
În judeţul Dolj s-au desfasurat: acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea produselor în pieţe şi târguri: 101 acţiuni de control soldate cu 58 amenzi în valoare totală de 308 000 lei. Iar în judeţul Vâlcea  s-au desfasurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea, etichetarea, prezentarea si publicitatea pâinii, a produselor de panificaţie si de morărit, la distribuitori, depozite en-gros, mari reţele de magazine din mediu urban şi rural: 59 acţiuni de control soldate cu 18 amenzi în valoare totală de 43 500 lei. În judeţul Mehedinţi s-au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate  produselor alimentare: au fost efectuate 57 acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate 19 amenzi în valoare totală de 188 000 lei.„În concordanţă cu atribuţiile legale, Comisariatul Regional pentru Protecţia Regiunea Sud – Vest Oltenia (Craiova) a realizat activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor cu privire la produsele şi serviciile destinate acestora în primul rând prin intermediul compartimentului de sesizări / reclamaţii ce poate fi accesat atât direct la sediul fiecarui Comisariat Judetean pentru Protectia Consumatorilor cât şi on-line sau telefonic. Comparativ cu luna septembrie a anului 2018 s-a constatat o scadere a numarului de reclamatii cu 4%”, a mai săus comisarul şef.