Preşedintele Emmanuel Macron a adresat marţi 8 octombrie un mesaj întregii naţiuni franceze pentru a se mobiliza împotriva “terorismului islamist”. Seful statului francez a rostit un discurs la ceremonia de omagiere a celor patru victime ale atacului terorist de joia trecută comis chiar în incinta Prefecturii de poliţie de la Paris. Două anchete administrative sunt în curs în legătură cu acest atac fără precedent, comis de un funcţionar radicalizat. În faţa celor patru sicrie depuse în curtea Prefecturii pariziene preşedintele Macron a promis că lupta împotriva “hidrei islamiste” va fi dusă pînă la capăt şi fără încetare. Discursul preşedintelui, rostit în faţa cîtorva sute de poliţişti, agenţi şi funcţionari ai Prefecturii, precum şi în faţa mai multor membri ai guvernului, are rezonanţa unui program de acţiune. “Suntem în faţa unei lupte, lupta unei întregi naţiuni împotriva celor care vor să pună cătuşe libertăţii, femeilor, civilităţii. O luptă împotriva celor care vor să dividă, să separe, să manipuleze. Vă cer să facem front comum, în spatele forţelor de ordine, nu doar atunci cînd ele sunt îndoliate de astfel de drame ci şi atunci cînd forţele de ordine rezistă zi de zi. Să fim solidari, fără încetare, împotriva islamismului, împotriva acestor ideologii asasine care nu recunosc nici legile noastre, nici drepturile noastre, nici modul nostru de viaţă.” Preşedintele francez şi-a rostit discursul pe un ton solemn, cu multă gravitate dar şi cu un accent mobilizator. Trebuie să construim o “societate a vigilenţei”, a mai spus Emmanuel Macron. El îi avertizează pe francezi că instituţiile statului nu sunt suficiente pentru a eradica terorismul islamist şi ideologia islamistă care doreşte distrugerea Occidentului şi a democraţiei. Toţi francezii sunt deci invitaţi să fie vigilenţi şi să înveţe cum să repereze în viaţa cotidiană, în şcoli, la locul de muncă, în lăcaşurile de cult, în zonele în care locuiesc semnele unor rupturi în raport cu legile şi cu valorile Republicii. Nu este exclus ca în zilele următoare acest discurs să atragă criticile unor anumite spirite angelice şi ale unor radicali de stînga pentru care islamismul este un aliat în lupta lor împotriva capitalismului. Nu este exclus deci ca preşedinte Franţei să fie acuzat în zilele următoare că îi îndeamnă pe francezi la delaţiuni masive. Conceptul de “societate a vigilenţei” se impune însă într-un context în care începe să triumfe în Franţa o societate a corectitudinii politice, aliat preţios al islamului radical. O afirmă în cotidianul Le Figaro cercetătorul şi antropologul Philippe d’Iribarne. “Frica de a fi acuzat de islamofobie paralizează acţiunea”. Probabil că din acest motiv colegii lui Mickaël Harpon n-au îndrăznit să semnaleze unele “devieri de comportament” ale acestuia, de exemplu faptul că aprobase în public atentatul împotriva revistei “Charlie Hebdo”, sau faptul că nu voia să dea mîna cu femeile… Administraţia franceză va intra, în perioada imediat următoare, într-o fază de intense verificări, chiar dacă unele voci vor pretinde că libertăţile individuale sunt astfel încălcate. Exisă, în Franţa, un “inamic intern” şi preşedintele Macron consideră că el trebuie depistat şi izolat. “Împotriva terorismului islamist ducem o luptă, vom duce o luptă, vom duce o luptă fără încetare, şi la sfîrşit vom învinge”, a mai spus şeful statului francez. Personal cred că o nouă luptă se va duce în Franţa, o luptă între două tipuri de societate: una republicană care doreşte toleranţă zero faţă de cei care nu-i adoptă regulile, ataşamentul faţă de libertate şi spiritul critic, şi una tolerantă în sensul cel mai greşit al cuvîntului care acceptă totul din partea adversarilor, pînă la autodizolvarea democraţiei şi a ideii de libertate.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord