”Carnetele” lui Leonardo da Vinci, publicate iniţial de editura Gallimard în 1942, ies pe piaţă într-o nouă ediţie la 500 de ani de la moartea artistului. În cele 1.600 de pagini ilustrate cu notele lui da Vinci dintre 1487 şi 1508 sunt expuse gândurile artistului privind aspecte ale artei şi tehnicii.
Stângaci, Leonardo da Vinci scria de la dreapta la stânga şi notele sale sunt greu să fie descifrate fără a fi folosită o oglindă. Limba pe care o foloseşte este italiană cu expresii din dialectul lombard. Ortografia pe care o folosea era personală şi răndurile sale nu au niciun fel de punctuaţie sau accentuare.
Dintre carnetele lui da Vinci, 12 sunt păstrate la Institut de France din Paris, dar multe pagini se găsesc răspândite în toate colţurile lumii, mai ales la Londra şi la Milano.
Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519) s-a afirmat de-a lungul vieţii în domenii multe şi diverse, de la inventică, pictură, sculptură, arhitectură la ştiinţă, inginerie, literatură, anatomie etc.
Cunoscut drept unul dintre cei mai mari pictori din lume, da Vinci a întruchipat idealul umanist renascentist.