Fierbere maximă în Parlament

Toată lumea parlamentară este cu ochii, de acum, pe moţiunea de cenzură, citită ieri de senatorul liberal Florian Cîţu, într-o sală mai mult goală, cu doar 128 de parlamentari, al căror număr s-a diminuat pe parcurs. Moţiunea va fi dezbătută şi votată joia viitoare. Se consideră că este cea mai strânsă luptă la o moţiune de cenzură din ultimii ani. Opoziţia a scos pieptul în faţă, încurajată de numărul de semnături colectate, în timp ce social-democraţii încă speră ca moţiunea să nu treacă. Adică să nu se adune la votul final 233 de voturi. În acest timp liderii grupurilor parlamentare din opoziţie, se întrec în atacuri bezmetice, multe lipsite de orice logică la adresa social-democraţilor, acuzaţi că ar fi avut o guvernare prăpăstioasă, şi pentru „reconstruirea României, guvernul Dăncilă trebuie să cadă urgent”. Arhitecţii şi constructorii de nădejde ai ţării se anunţă a fi Ludovic Orban, Florin Cîţu, Raluca Ţurcan and company. Ce poţi să mai zici când discursurile lor imunde n-au nimic de luat în seamă? Pentru social-democraţi, atacaţi continuu în ultimii doi ani, cu precădere de la Palatul Cotroceni, unde Constituţia ţării are o interpretare variabilă, şi o confirmă încă o dată CCR, prin ultima decizie, situaţia a devenit delicată, după ce ALDE s-a desprins din coaliţia de guvernare chiar cu preţul imens al destrămării, rămânând fără grupuri distincte atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor. Liderul lor, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, obosit de prea multă creştere economică, şi salarii reaşezate bugetarilor, s-a lăsat sedus de cântecul de sirenă al lui Victor Ponta, liderul Pro România, tot mai convins de inspiraţia şi justeţea jocului său strategic. Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor rămâne convins că nici PSD, şi nici cele cinci partide alăturate, „nu fac majoritatea”. Declaraţia nu e grozavă, ca mesaj, şi nici mobilizatoare pentru activul social-democrat. Şi Marcel Ciolacu este un politician experimentat. La rândul ei, Raluca Ţurcan, liderul deputaţilor liberali ne spune că urmează o perioadă de negocieri şi oferte cu cei care vor să plece din PSD, fiindcă sunt nemulţumiţi. Ralucăi Ţurcan îi place să se audă vorbind, deşi rămâne un comunicator de mucava. Lucrurile sunt pe muchie de cuţit, chiar dacă Viorica Dăncilă încă mai este convinsă că moţiunea nu va avea succes. „Nu PSD trebuie să adune voturi, ci opoziţia trebuie să işi asigure cele 233 de voturi necesare, şi acestea nu există”. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta, dată fiind fluiditatea lor. În cazul în care moţiunea trece, să te ţii balamuc. Cine îşi imaginează că Ludovic Orban, Dan Barna sau Dacian Cioloş, Victor Ponta, Eugen Tomac pot cădea de acord, când interesele lor sunt contrare, se înşală amarnic. Moţiunea opoziţiei este finalmente moţiunea lui Klaus Iohannis, cu Ludovic Orban scos în faţă, la înaintare. Rolul lui Klaus Iohannis început în 2014 nu este încheiat. Românii săi, doar o parte dintre românii acestei ţări, îl creditează în continuare. Şi e treaba lor. Pe de altă parte scopul moţiunii nu este doar căderea guvernului, ci şi aducerea PSD-ului la un scor cât mai mic pe scena politică. Cum 237 de semnături colectate, câte se revendică, nu înseamnă automat 237 de voturi, rămâne de urmărit ce se va întâmpla în zilele următoare de o tensiune teribilă. Oricum, dacă social-democraţii conştientizează miza enormă a moţiunii de cenzură şi strâng rândurile la maxim pot trece de această mare cumpănă. Condiţia imperativă este ca Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Lia Olguţa Vasilescu, Mihai Fifor şi ceilalţi lideri importanţi ai partidului, să treacă peste ceea ce îi desparte şi să susţină, din răsputeri, cabinetul Vioricăi Dăncilă, cu destule, chiar destule, împliniri.