Prin intermediul secretarului său de stat Mike Pompeo, SUA au exprimat duminică, 29 septembrie a.c, omagiul faţă de fostul preşedinte francez, prezentând şi condoleanţele de rigoare. „Noi nu uităm niciodată că Jacques Chirac a fost primul şef de stat care s-a deplasat în SUA după oribulul atac de la 11 septembrie 2001, a scris Mike Pompeo, amintind că ţara sa şi Franţa luptă pentru democraţie şi pace în lume, relaţia lor durabilă continuând şi astăzi”. Jacques Chirac a studiat şi lucrat în anii 50 în SUA. Secretarul de stat american n-a amintit de opoziţia fostului preşedinte francez la războiul din Irak. De altfel, fostul preşedinte George W. Bush n-a trimis mesaje, spre deosebire de Bill Clinton care a salutat joi „omul de stat curajos şi talentat”. Casa Albă a făcut cunoscut că ambasadorul american în Franţa, Jamie McCourt, va fi prezent astăzi la ceremoniile oficiale prevăzute. Peste 80 de personalităţi străine, între care şefi de stat, membrii ai familiilor regale, vor fi prezenţi la biserica Saint Sulpice din Paris. Presa franceză menţionează numele lui Gerhard Schroder, fost cancelar german, Bill Clinton, fost preşedinte al SUA, Jose Luis Rodriguez Zapatero, fost premier al Spaniei, Vladimir Putin, Sergio Mattarella, Jean Claude Junker, Viktor Orban. Familia Jacquies Chirac a afirmat că nu doreşte prezenţa Marinei Le Pen la ceremoniile oficiale.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord