O noapte magică la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman din Craiova

0
1158

Aseară, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova și-a deschis larg porțile pentru public. Biblioteca Judeţeană s-a lansat astfel într-o amplă încercare de promovare a lecturii și a misiunii bibliotecarilor care lucrează în mod special pentru copii. Din acest motiv încă de la deschiderea porţilor, ora 18.00, curtea Bibliotecii s-a umplut de micuţi, care mai de care mai curioşi în a descoperi camerele pline vârf cu cărţi.  ”O noapte în bibliotecă”, un proiect de succes, care mult timp va rămâne în memoria celor mici, dar deopotrivă şi a părinţilor şi bunicilor, care i-au însoţit pe cei mici. Elevi de gimnaziu, de liceu dar şi preşcolari au manifestat un interes deosebit pentru acest proiect, iar dorinţa lor  de a fi o noapte în bibliotecă a fost răsplătită cu fel şi fel de surprize din partea gazdelor. În mijlocul copiilor s-a aflat pe întreaga durată a evenimentului Oana Bică, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii. “Peste 30 de activități și acțiuni diverse. Spectacole, multă animație, vibrație și energie. Craioveni fericiți și bibliotecari recunoscători. Copii câștigați pentru lectură și cărți care își găsesc viitorii destinatari. Părinți împliniți, bucuroși și uimiți de rolul bibliotecii moderne. O noapte într-o bibliotecă plină de viață și curiozitate. O noapte parcă fără de sfârșit în care veselia și entuziasmul au fost emoțiile care ne-au însuflețit pe fiecare dintre noi. Și n-am fost deloc puțini! O noapte minunată. Memorabilă, așa cum doar bibliotecarii știu să o facă! Am înregistrat peste 2000 de vizite. Este, ne place să credem, măsura reală a interesului pe care cititorii și utilizatorii noștri îl manifestă față de lectură și activități culturale! Le mulțumim tuturor! Școlilor, liceelor și colegiilor care au participat la acțiunile noastre, voluntarilor care au animat curtea și sălile bibliotecii și craiovenilor care ne-au inclus în agenda lor la început de weekend. În egală măsură, le mulțumim celor care au susținut și dus mai departe acest proiect: colegilor noștri, bibliotecarii de la Aman!”, au scris gazdele evenimentului pe pagina de facebook a Bibliotecii Judeţene.