Începe campania de vaccinare gratuită pentru sezonul epidemic 2019 -2020

0
492

Ministerul Sănătăţii anunţă că a achiziţionat 1,5 milioane de vaccinuri antigripale, iar campania de vaccinare gratuită, din sezonul 2019 -2020, va începe din a doua jumătate a lunii octombrie.

„Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr de 1 500 000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200 000 mai mult faţă de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire. Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii (MS).

Potrivit MS, vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.