Mâine se deschide cea de-a treia rundă de înscrieri WiFi4EU

0
433

Cea de-a treia rundă de înscrieri WiFi4EU se deschide pe 19 septembrie, 2019, 14:00 ora României. Cu un buget al apelului de 26.7 milioane de euro, Comisia va distribui 1.780 de vouchere în toate localitățile europene pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Cererea de propuneri va fi deschisă până la data de 20 septembrie 2019, 18 :00 ora României.

Pentru a fi eligibil pentru un voucher în valoare de 15.000 de euro, municipalitățile trebuie să se înregistreze în prealabil pe portalul WiFi4EU. Voucherul va permite municipalității câștigătoare să creeze rețele Wi-Fi gratuite în spații publice. ,,Îmi face o mare plăcere să anunț deschiderea celei de-a treia runde de înscrieri în cadrul inițiativei WiFi4EU. Cu aproape 6.000 de acorduri de granturi deja semnate, e îmbucurător să vezi beneficiile imediate pe care le are inițiativa asupra cetățenilor noștri.”, a subliniat Comisarul european pentru economia digitală și societatea digitală, Mariya Gabriel.

Comisia Europeană va selecta beneficiarii în ordinea înscrierilor

Prima serie WiFi4EU, care a avut loc în noiembrie 2018, a avut succes enorm, cu peste 13.000 de municipalități înregistrate și 2.800 de bonuri acordate. În cadrul celei de-a doua runde din aprilie 2019 au fost depuse peste 10.000 de candidaturi pentru 3.400 de vouchere. 98 % dintre aceste vouchere au fost date în primele 60 de secunde de la lansarea apelului. Proiectul WiFi4EU se desfășoară pe parcursul a mai multor apeluri, în toate cele 28 de state membre, precum și în Norvegia și Islanda. Odată ce municipalitățile s-au înregistrat pe platforma WiFi4EU, acestea vor putea aplica pentru un voucher printr-un simplu click. Comisia Europeană va selecta beneficiarii în ordinea înscrierilor, asigurând respectarea echilibrului geografic. Primele două apeluri WiFi4EU.