Ford implicarea în viitorul electrificat al clienților săi

0
450

Ford demonstrează astăzi, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, implicarea în viitorul electrificat al clienților săi.

Compania a dezvăluit cea mai completă gamă de vehicule electrificate din istoria sa, acestea urmând să ajute la o rocadă între vânzările de modele electrificate și cele cu motorizări convenționale pe benzină și diesel în Europa până la finalul anului 2022.

În cursul acestui an, Ford a anunțat că fiecare model din gamă va include cel puțin o versiune electrificată – mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau full-electric – dezvoltând astfel una dintre cele mai complexe game dedicate clienților europeni. Compania va lansa 17 vehicule electrificate până în 2024, opt dintre acestea fiind prezentate în premieră în 2019.

Ford se așteaptă ca motorizările electrificate să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările companiei până la finalul anului 2022, creând o rocadă între versiunile electrificate și cele convenționale benzină și diesel. Până în acel moment, compania se așteaptă ca vânzările totale de mașini electrificate depășească un milion de exemplare.

“Pe măsură ce electrificarea devine curentul principal de dezvoltare al industriei auto, creștem substanțial numărul de opțiuni cu propulsie electrificată pentru clienții noștri, care vor putea să aleagă varianta care se potrivește cu nevoile lor”, spune Stuart Rowley, președinte Ford Europa. „Prin facilitatea tranziției către un vehicul electrificat, estimăm ca până în 2022, majoritatea vânzărilor noastre de autoturisme să fie reprezentată de modele electrificate.”

Standul complet electrificat pe care Ford îl dezvăluie la Salonul Auto de la Frankfurt este populat de cea mai complexă gamă de mașini cu propulsie alternativă pe care a prezentat-o vreodată compania. Lista de modele include:

  • Versiunea Kuga Plug-In Hybrid a noii generații a SUV-ului compact Ford – Kuga devine astfel cel mai electrificat vehicul din istoria Ford, fiind primul care oferă variante de propulsie mild-hybrid, full-hybrid cu auto-încărcare și plug-in hybrid.
  • Noul Explorer Plug-In Hybrid, SUV care le oferă pasagerilor șapte locuri, și noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid, care oferă spațiu pentru până la opt pasageri – ambele pun la dispoziția clienților autonomie pur electrică în paralel cu libertatea și cu autonomia permise de un motor tradițional pe combustie.
  • Noul Puma EcoBoost Hybrid, un crossover compact inspirat din lumea SUV-urilor care oferă tehnologie mild-hybrid ce reduce emisiile de CO2, optimizând în același timp consumul și oferind o experiență de șofat plină de satisfacții. Modelul va fi prezentat în premieră în stilata versiune de echipare Titanium X.
  • Noul Ford Mondeo Hybrid wagon, cu tehnologie de auto-încărcare, model care beneficiază de un sistem propulsie full-hybrid ce combină un motor pe benzină cu unul electric. Tehnologia este o alternativă convingătoare la tehnologia diesel și permite o rulare rafinată în modul complet electric în special în oraș și în scenarii de șofat care presupun opriri și porniri dese.

Noul SUV electric de performanță inspirat de Mustang va sosi în 2020 și va oferi posibilitatea de încărcare rapidă, autonomia pur electrică țintită de acest model urmând să fie de 600 de kilometri conform metodei de calcul World Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP)*.

“Nu există o soluție atotcuprinzătoare când vine vorba de electrificare – circumstanțele și necesitățile de transport ale clienților diferă”, spune Joerg Beyer, director executiv al biroului de Inginerie în cadrul Ford Europa. “Strategia noastră este să identificăm și să oferim opțiunea de motorizare electrificată potrivită pentru vehiculul potrivit, transformând experiența clienților noștri cu astfel de mașini într-una agreabilă”.

Soluții facile de încărcare

Ford va colabora cu șase furnizori de energie din toată Europa, pentru a le putea oferi clienților de vehicule electrificate servicii de încărcare domestice de tip wall box și acces la tarife bazate pe energie verde, permițând în acest fel o încărcare mai simplă, mai rapidă și mai puțin costisitoare a mașinilor electrificate.

Soluția wall box dezvoltată de Ford permite o putere de încărcare cu până la 50% mai mare față de o priză domestică normală, reducând astfel timpii de încărcare cu până la o treime pentru clienții modelelor Ford plug-in hybrid care doresc să alimenteze bateria mașinii în garajul propriu.

“Parteneriatele noastre cu aceste companii de top din domeniul energetic, inclusiv Centrica, ne permit să oferim o experiență completă pentru încărcarea mașinii, inclusiv furnizare, instalare și tarife speciale bazate pe energia verde pentru wall box-ul nostru cu încărcare rapidă”, spune Roelant de Waard, vicepreședinte al birourilor de Marketing, Vânzări și Service în cadrul Ford Europa.

Ford lansează, de asemenea, o aplicație pentru telefon și tabletă care le permite posesorilor și operatorilor de mașini plug-in hybrid să localizeze facil punctele de încărcare, să ajungă la ele și să plătească pentru încărcare. În parteneriat cu NewMotion, Ford oferă acces la una dintre cele mai extinse rețele de stații de încărcare la nivel european. Noua aplicație va permite accesul și plata rapide la peste 118.000 de puncte de încărcare aflate în 30 de țări de pe Continent. Clienții vor putea să utilizeze aceste stații inițiind și plătind serviciile de încărcare cu un singur cont de utilizator, rezultatul fiind o experiență simplificată de utilizare.

În plus, aplicația de mobil FordPass și modemul FordPass Connect, integrat în vehicule, le permit șoferilor să monitorizeze de la distanță nivelul de încărcare a bateriei.

Ford este membru fondator și acționar al consorțiului Ionity, care plănuiește să construiască 400 de stații de încărcare rapidă cu putere de 350 kW în puncte-cheie din Europa până în anul 2020. Aceste stații vor permite o reducere semnificativă a timpului de încărcare pentru toate vehiculele electrice în comparație cu sistemele existente astăzi pe piață, devenind o soluție ideală pentru călătoriile pe distanțe lungi.

Experiența Go Electric

Seria de experiențe Go Electric debutează la rândul său la Salonul Auto de la Frankfurt, ajutând la de-mistificarea electrificării în fața clienților. Vizitatorii secțiunii Go Electric vor descoperi exponate interactive, experiențe captivante și un simulator de accelerație a mașinilor electrice care va fi prezentat aici în premieră mondială.

În cadrul Go Electric, vizitatorii se vor întâlni cu o gamă de experiențe concepute pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine tehnologiile de astăzi și de mâine, dar și să descopere cele mai bune soluții pentru nevoile fiecăruia.

Lista de experiențe Go Electric include:

  • Un simulator de accelerație a mașinilor electrice care replică senzațiile pe care le oferă accelerația liniară a acestui tip de propulsie.
  • O călătorie prin realitatea augmentată în care fiecare tip de propulsie oferit de Ford este prezentat și explicat în detaliu: de la tehnologia mild-hybrid la 48V de pe noul Ford Puma, până la cea complet electrică care va fi oferită pe vii SUV-ul de performanță inspirat de Mustang.
  • O experiență tactilă interactivă care îi va ajuta pe clienți să aleagă cea mai bună variantă de propulsie pentru nevoile lor.
  • Un exponat care utilizează hardware real cu ajutorul căruia clienții vor înțelege cât de repede pot fi încărcate vehiculele plug-in hybrid și cele full-electrice în multiple scenarii.

Vizitatorii pot să experimenteze secțiunea Go Electric în cadrul Salonului auto de la Frankfurt până în 22 septembrie. Ulterior, seria de experiențe va face un tur european care va trece prin Italia (25 octombrie – 4 noiembrie), Franța (16-24 noiembrie), Spania și Marea Britanie în 2019 și la începutul anului 2020.