Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, găzduită la Craiova

0
1865

Craiova va fi gazda unui eveniment de mare anvergură, cu peste 2.500 de invitați din țară și din străinătate, care vor participa la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși – Craiova 2019. Evenimentul este programat să se desfășoare pe parcursul a patru zile, între 5 și 8 septembrie, timp în care vor avea loc reuniuni, convorbiri duhovnicești, întâlniri în rugăciune, dar și tot atâtea seri de muzică populară și ușoară. Cei peste 4.000 de invitați și voluntari vor lua parte și la sfințirea bisericii mânăstirii Maglavit a cărei pictură interioară a fost desăvârșită. 
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși – Craiova 2019 se află la cea de-a șasea ediție și este prima dată când se organizează în Craiova. Mitropolia Olteniei și Arhiepiscopia Craiovei vor fi gazdele acestui eveniment complex, care va reuni peste 4.000 de invitați din țară și din străinătate. „Este un prilej deosebit de important pentru a arăta creștinismul din această provincie a țării noastre, din Oltenia, și a face o legătură între generații. Tinerii, adolescenții și toți cei care fac parte din suflarea românească și creștinească sunt împreună, în acest moment de reculegere, de învățare, de complementare care incumbă întâlnirea noastră. Este o inițiativă a Bisericii noastre, iar noi suntem aici, la rândul nostru, ca să dăm dovadă de bucuria și acordul nostru la această inițiativă. Suntem pregătiți să-i înconjurăm cu toată dragostea noastră pe acești tineri, ca ei să se simtă bine. Așteptăm delegațiile din toată lumea să vină și să participe alături de noi la acest mare eveniment al tinerilor din Oltenia și din întreaga lume”, a mărturisit ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, într-o conferință de presă care a avut ca scop prezentarea evenimentului.
 „Le prezentăm tinerilor un oraș viu și frumos”
Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și consilier municipal, a subliniat că acest mare eveniment al tinerilor este un bun prilej de a promova orașul Craiova, cu toate frumusețile sale. „Încercăm să le prezentăm tinerii ortodocși din întreaga lume un oraș viu și frumos, care trebuie să-i primească și să le rămână în amintire ca un oraș ce respiră din punct de vedere creștin, prin vechimea și frumusețea bisericilor”, a declarat Lucian Dindirică. Municipalitatea craioveană participă, având și votul consilierilor municipali în acest sens, cu o sumă de 235.000 de lei de la bugetul local pentru organizarea acestei întâlniri.
Evenimentele sunt dedicate tuturor craiovenilor
Evenimentele vor fi deschise către toți craiovenii care vor dori să participe, au precizat organizatorii. Potrivit preotului Bogdan Trifu, coordonatorul evenimentului, deschiderea oficială este programată pentru ziua de joi, 5 septembrie, orele 18.00 în Piața Mihai Viteazul. În cadrul acestei deschideri oficiale, vor fi prezentate toate delegațiile participante, vor fi rostite alocuțiuni, iar la ora 21.30, va fi un moment artistic susținut de solista Felicia Filip, trupa craioveană Generația Folk și grupul vocal-intrumental de muzică veche al Arhiepiscopiei Râmnicului. În încheiere, va avea loc un recital al maestrului Tudor Gheorghe.
Ziua de vineri aduce sesiunea de workshop-uri în școli, pe tema principală a evenimentului ”Cu toții suntem un Potir: Credință, Nădejde și Dragoste”. Potrivit organizatorilor, workshop-urile vor fi susținute în 12 școli și licee din Craiova, vor fi prezentate de profesori de religie voluntari și vor analiza modul cum tinerii se pot implica în viața comunităților de unde sosesc. După-amiaza, va fi susținută o conferință de către ÎPS Irineu, la Sala Polivalentă, unde vor fi prezentate și concluziile workshop-urilor din școli. Va urma procesiunea tradițională pe traseul Sala Polivalentă – Catedrala „Sfântul Dumitru” – Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” – Piața „Mihai Viteazul”. Seara se va încheia cu un concert de muzică de populară și ușoară, susținut de Ansambulul Folcloric „Maria Tănase” și Direcția 5.  Ziua de sâmbătă va fi dedicată rugăciunii. Potrivit organizatorilor, tinerii participanți se vor întâlni în bisericile apropiate spațiilor lor de cazare, unde vor rosti rugăciunile de dimineață și vor asculta cuvântările părinților slujitori. După-amiaza este rezervată vizitelor la muzeele din Craiova și în Parcul ”Nicolae Romanescu”. Seara va fi prezentat un concert de muzică ușoară, susținut de trupa Piața Viva din Italia și Paula Seling.
Duminică dimineață, toți participanții vor merge la mânăstirea Maglavit, pentru slujba de sfințire a bisericii mânăstirii și Sfânta Liturghie. În cadrul festivității de închidere, va fi predată ștafeta evenimentului către delegația Mitropoliei Banatului, organizatorii pentru anul 2020.