Poliţiştii locali au sesizat Parchetul, în vederea combaterii cerşetoriei

0
562

Poliţia Locală a Municipiului Craiova a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru efectuarea de cercetări , în vederea tragerii la răspundere a 12 persoane, privind săvârşirea infracţiunilor de exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie. Acestea au fost depistate în cadrul unor acţiuni de eradicare a cerşetoriei, desfăşurate în lunile iulie – august. Persoanele respective foloseau minori sau oameni cu dizabilităţi fizice sau psihice pentru a apela la mila publică. De asemenea, au fost identificaţi 22 de minori şi o persoană cu handicap locomotor care practicau cerşetoria, la îndemnul părinţilor sau curatorilor legali.În ceea ce-i priveşte pe minori, s-a beneficiat şi de sprijinul angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolg, iar în cazul a trei copii s-a luat măsura predării acestora către Centrul de primire a minorilor în regim de urgenţă “Răşinari”.