Deficitul bugetar la şapte luni a scăzut la 1,76% din PIB

0
480

Execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative de execuţie, s-a încheiat pe primele şapte luni ale anului 2019 cu un deficit de 18,14 miliarde de lei, respectiv 1,76% din PIB, înregistrând o diminuare a acestuia cu 0,2 % din PIB faţă de perioada 1.01. – 30.06.2019.Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+16,6%, respectiv o creştere de 9,2 miliarde lei), impozit pe profit (+15,9%, respectiv o creştere de 1,6 miliarde lei), TVA (+12,0%, respectiv o creştere de 3,8 miliarde lei ), accize (+8,8%, respectiv o creştere de 1,4 miliarde lei), venituri nefiscale (+7,7%, respectiv o creştere de 1,3 miliarde lei ). Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,0% faţă de realizările aceleiaşi perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 35,7 miliarde lei.