INS: Spor natural negativ, în iunie 2019

0
392

România a înregistrat un spor natural negativ în luna iunie 2019 faţă de luna precedentă, în condiţiile în care numărul decedaţilor a fost mai mare cu 5.365 de persoane faţă de cel al născuţilor-vii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.

În luna iunie 2019, s-a înregistrat naşterea a 14.506 copii, cu 1.486 mai puţini decât în luna mai, iar numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna iunie a fost de 19.871, cu 1.632 mai puţine faţă de luna anterioară.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2019, a fost de 105, în creştere cu 16 faţă de luna mai 2019. (Agerpres)