O confuzie teribilă, cu iz ideologic!

Atât Dan Barna cât şi Dacian Cioloş –USR şi Plus- în apariţiile publice enunţă doar mesaje radicale, obligatoriu, din care nu răzbate altceva decât, să fim scuzaţi, ura, resentimentul, ferocitatea de suprafaţă. N-au dubii, nu cred că pot greşi şi iau orice observaţie critică drept o manevră duşmănoasă. Fireşte, nu este deloc în regulă să transformi exigenţa morală şi politică într-un desfrâu resentimentar, să încurci criteriile afişând triumfalisme stranii, competenţe şi experienţe care în realitate sunt străine. Din păcate, nu doar cei enumeraţi par nişte reprezentanţi de mâna a doua şi a treia a spiritelor valide ale mişcării legionare, promotorii unui legionarism epigonic. Tot ce se vede este oricum grob, haotic şi neconvingător. Stârnind dezagreabile dileme. Chiar dacă sentimentele aprinse sunt trecătoare. Pericolul real, neluat în seamă, deocamdată, este că se poate regrupa şi extrema stângă, a cărei forţă de persuasiune, printre alegători, nu este definitiv adormită. Contestând tot ce există, inclusiv Curtea Constituţională –ceea ce nu s-a mai pomenit- operând cu concepte anacronice (desfiinţarea SIIJ, LGBT, control social riguros, intervenţia organismelor străine în legislaţie şi administrarea ţării, chiar procesul educaţional) USR şi Plus livrează ceva neclar, ca mod de gândire, cu iz de ideologie. Mizează este adevărat pe aroganţă şi talentul de „hiperdotaţi”, al unora dintre simpatizanţi, dar sistemul politic către care tind, nu este unul deschis ci mai degrabă are tendinţa de a se închide în sine. Nu suntem într-o etapă de încheiere a conturilor cu comunismul, ci mai degrabă cu consecinţele lui –post comunismul- despre care fostul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, pomenea în cartea sa „Pe scurt, vă rog” (ed. Curtea Veche, 2009). Suntem, aşadar, în epilogul celor întâmplate de-a lungul a 30 de ani, şi formule de calibrul „comunişti / PSD-işti”, „ciuma roşie”, livrate cu obstinaţie, in spaţiul public, trădează doar o incultură politică şi nimic altceva. Pe de altă parte, „indignaţi” au avut şi Spania şi Grecia, unde s-au coagulat efemere mişcări, în urmă cu nişte ani, şi lumea a mers mai departe. Dificultatea greu surmontabilă, atât din partea lui Dan Barna, cât şi cea a lui Dacian Cioloş, lideri ai neo-corectitudinii, plictisiţi de democraţia constituţională, dincolo de logica şuie a precarităţilor cultivate, este că ei doresc să demonstreze, fără rigoarea necesară, că societatea este anemică, în prag de colaps, bolândă. Mai clar: îşi propun să nu cumva să se creadă că umblă cu menajamente. Şi alte reforme trebuie să vină asupra noastră pe un val de greţă. Spunea Dan Barna, în scrisoarea de candidat la şefia USR, că partidul pe care îl conduce a ars etape, şi îşi asumă „definirea identităţii ideologice”, evocând o revoluţie a decenţei. Să înţelegem, deci, că momentan partidul nu are o ideologie clară, coerentă. Oricum, „tabăra” se comportă ca o galerie agitată de suporteri decerebraţi, semn că este marcată în profunzime de modelul suporterului. Nici o urmă de glacialitate afabilă, doar reducţionism contondent, ceea ce e prea puţin. Şi stârneşte nedumerire.