Craiova ar putea întâlni Sparta Praga sau Trabzonspor, în play-off-ul Europa League

0
549

În cazul în care ar trece de AEK Atena, în turul 3 preliminar al Europa League, Universitatea Craiova s-ar duela în play-off-ul competiţiei cu învingătoarea din dubla Sparta Praga –  Trabzonspor. Meciurile din play-off sunt programate pe 22 şi 29 august.

Sparta Praga, echipă la care joacă portarul Florin Niţă, este pe locul 4 după 4 etape din campionatul Cehiei, cu 7 puncte. Fondată în 1893, Sparta Praga are un lot evaluat la 40,7 milioane de euro, cel mai bine cotat fiind atacantul de 17 ani Hlozek, la 3,5 milioane de euro.

Trabzonspor este un club fondat în 1967, care anul trecut a terminat campionatul Turciei pe locul 4. Are un lot evaluat la 64 de milioane de euro, jucătorii cei mai bine cotaţi fiind Omur – 15 milioane de euro, Yazici – 13 milioane de euro ş Sorloth – 6 milioane de euro.