Atac armata într-un centru comercial din Statele Unite

0
572

Cel puţin 20 persoane au fost ucise într-un atac armat produs ieri după-amiază într-un complex comercial din oraşul El Paso, situat în statul american Texas, un suspect fiind arestat preventiv, anunţă autorităţile din SUA, citate de postul CBS News. Bilanţul preliminar era de 19 morţi şi 40 de răniţi, au comunicat autorităţile americane în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Un suspect în vârstă de 21 de ani, identificat drept Patrick C., a fost plasat în arest preventiv. Iniţial, primarul din El Paso, Dee Margo, anunţase reţinerea a trei suspecţi.