Șase elevi din Dolj, premiați la Olimpiada Națională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”

0
2000
Cinci elevi din Craiova și altul din comuna doljeană Melinești au fost premiați, la sfârșitul săptămânii trecute, la tradiționala Olimpiadă „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza națională, care a avut loc în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, evenimentul, ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, s-a desfășurat în perioada 24-28 iulie 2019. S-au întrecut în a-și demonstra măiestria 250 de participanţi, din 31 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și din București, dar şi din străinătate: Suedia, Bulgaria, Republica Moldova și R.P. Chineză (Institutul Confucius Sibiu/ ULBS Sibiu).
«În cei 23 de ani de competiție, Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale” a reușit să se impună în sfera manifestărilor cultural-naționale și să creeze reale posibilități de promovare a valorilor autentice de artă populară la toate categoriile de public, să formeze – în special pentru copii – un cadru real de percepere a fenomenului etnografic. Astăzi, atenția organizatorilor se îndreaptă spre a găsi căi de promovare a micilor meșteșugari pentru asigurarea sustenabi­lității pe termen lung a proiectului și a beneficiarilor direcți ai acestuia», au declarat organizatorii evenimentului din acest an.
Elevii înscrişi în concurs au participat la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucrarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști, artă decorativă.
Între cei 250 de participanți, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din țară și din străinătate, s-au aflat și șase elevi doljeni, toți premiați în cadrul festivității de închidere a Olimpiadei, care a avut loc duminică, pe scena de pe lacul din muzeul în aer liber. Trei dintre ei frecventează, în prezent, atelierele de meșteșuguri tradiționale organizate de Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei). Este vorba despre Robert Preda locul I (secțiunea Icoană de vatră), recent absolvent al cursurilor Liceului Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova; Florin Nițu locul al II-lea (secțiunea Sculptură în lemn), elev în clasa a X-a la aceeași unitate școlară; Andrei Vîrtosu locul al II-lea (secțiunea Prelucrarea artistică a lemnului), elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova. Toți trei se află sub coordonarea unui profesor dedicat: Ionuț Smarandache absolvent, în anul 2002, al Școlii de Arte „Cornetti” din Craiova (secția Sculptură, clasa prof. Emilian Popescu) și încă din anul 2004 psihopedagog la Liceul Tehnologic Special „Beethoven”. Alături de cele două grupe de cursanți cărora li se pot alătura și alți tineri , îl puteți vedea la lucru la Casa Băniei în fiecare zi de marți, între orele 9.00 și 12.00.
Premiate la Olimpiada Națională „Meșteșuguri artistice tradiționale” au fost și două eleve ale Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, având-o coordonator pe prof. Monica Tănasie: Alina Duina (clasa a XII-a) locul I (secțiunea Pictură pe sticlă) și Minuna Popescu (clasa a X-a) locul al III-lea (secțiunea Pictură mobilier țărănesc). Cu locul al II-lea la secțiunea Artă decorativă s-a întors de la Sibiu și Teodor Chivu elev în clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din comuna doljeană Melinești, având-o profesor coordonator pe Alina Didu.
Cu prilejul desfășurării Olimpiadei, vizitatorii Muzeului ASTRA au participat la workshop-uri interactive și ateliere de lucru în cadrul cărora au putut urmări procesele şi fazele făuririi unor obiecte cu uz tradiţional sau de artă. De asemenea, au asistat la spectacole având ca invitați ansamblurile folclorice de copii din Miercurea Sibiului, Șeica Mare, Săcădate și Palatul Copiilor Sibiu.