“U” Craiova poate întâlni AEK Atena în turul 3 al Europa League

0
487

Dacă va trece în turul 2 preliminar de Honved Budapesta, în dubla programată pe 25 iulie, la Gyor şi pe 1 august, în Bănie, Universitatea Craiova se va duela cu formaţia greacă AEK Atena. Meciurile din turul 3 se vor disputa pe 8 şi 15 august, prima manşă la Craiova, returul, în capitala Greciei.

AEK Atena este un club fondat în 1924, este de 12 ori campioană a Greciei, ultima dată în 2018, ea participând anul trecut în grupele Champions League, unde a jucat cu Bayern Munchen, Ajax Amsterdam şi Benfica.

În sezonul trecut, AEK a terminat campionatul pe locul 3, după PAOK şi Olympiakos. Antrenor este portughezul Miguel Cardoso, iar lotul este cotat la 43 de milioane de euro. Printre cei mai cunoscuţi jucători ai formaţiei din capitala Greciei sunt croatul Marco Livaja, fost la Inter Milano, căpitanul Petros Mantalos, internaţional grec, portughezii Nelson Oliveira, ex-Benfica şi Swansea, italianul Daniele Verde, adus de la AS Roma. De asemenea, AEK a reuşit să-l împrumute pe fundaşul croat Vranjes, de la Anderlecht, pe care-l dorise şi Craiova în iarna trecută.