Japonia a reluat vânătoarea comercială de balene

0
617

Japonia a relansat oficial vânătoare de balene, după 30 de ani – în care a respectat un moratoriu – şi părăsirea cu 6 luni în urmă a Comisiei baleniere internaţionale (CBI). Nava amiral a flotei baleniere nipone, Nisshin Maru, dar şi alte vase au părăsit portul Shimonoseki (sud-vest) pentru a vâna cetacee dea lungul coastei japoneze, în zona exclusiv economică a arhipelagului. O altă flotilă va pleca din Kushiro, insulele septrionale Hokkaido. Dezbaterea pe marginea acestui demers, între cercetătorii ştiinţifici, sunt aprinse, invocându-se conservarea acestei specii de cetacee. În schimb Islanda se va abţine pentru prima dată dupe 2002, de la vânătoare de balene, două anteprize specializate renunţând în acest an.